VIATA » Razboi si pace


BACK

Sportul, frate cu literatura

Gheorghita Aurelian ION

         Editura Humanitas a reusit miercuri o contopire a lumii literare cu cea a sportului, cu ocazia lansarii volumului Sportul mintii de Cristian Tudor Popescu. Cunoscut iubitor al sportului, in special al tenisului, redactorul-sef al ziarului Adevarul, s-a lasat convins sa reuneasca articolele dedicate sportului de-a lungul timpului intr-o carte, cel de-al treilea titlu aparut in colectia ARENA.
         Volumul mai contine si o povestire in care ziaristul, cunoscut autor de proza SF, face o previziune despre ce ar putea deveni sportivul de performanta intr-o lume dezumanizata. Au fost prezenti la Libraria Humanitas Kretzulescu: Andreea Marin, Marius Tuca, Emil Hurezeanu, Robert Turcescu, Valentin Moraru, Radu Beligan, Alexandru Mironov si multi admiratori ai ziaristului, care au facut spatiul librariei sa para insuficient. Au prezentat volumul Vlad Zografi, din partea Editurii Humanitas, profesorul Nicolae Manolescu, director al revistei Romania literara, Ovidiu Ioanitoaia, director al Gazetei Sporturilor, si Ion Tiriac, un om care chiar nu mai are nevoie de nici o prezentare.(C.M.) Vlad Zografi: Am sa spun cateva cuvinte despre un antrenor de hochei pe care l-am cunoscut cu multa vreme in urma, care se ocupa de copii si a carui vorba era: "tabela vorbeste". Toti credem ca tabela vorbeste. Dupa un timp ajungem sa descoperim ca tabela vorbeste, dar mai sunt si alte lucruri in culise. Lucrurile astea tin de politica. Cristian Tudor Popescu este unul dintre oamenii foarte incomozi, care ajung sa vorbeasca despre lucrurile din spatele "tabelei care vorbeste". Cred ca ziaristul Cristian Tudor Popescu este unul dintre putinii oameni care nu fac cu ochiul. El nu vrea sa castige bunavointa cuiva si in cartea asta despre sport nu castiga bunavointa nimanui. Probabil este singurul tratament acceptabil si pentru sportul romanesc si pentru tabela politicii. Nicolae Manolescu: Exista in publicistica romaneasca o lunga traditie legata de scriitorii care se ocupa de sport. In fiecare publicatie literara, culturala aveam un scriitor care se ocupa de sport, incepand cu Teodor Mazilu, continuand cu Radu Cosasu, Fanus Neagu si multi, multi altii. Aceasta traditie, foarte frumoasa, arata ca pasiunea sportiva ii imbolnaveste pana la urma si pe literati. (...) Cristian Tudor Popescu se deosebeste de cei mai multi pe care i-am invocat eu acum, pentru ca are cel mai mult nerv. El este un autor de articole de sport plin de nerv si, cateodata, si de nervi.
         Nu exista nici un articol in aceasta carte care sa nu provina dintr-o frustrare, dintr-o iritare, dintr-o agasare, dintr-o enervare sau dintr-o suparare. Ba nu, exista de fapt unul despre Federer care provine din admiratie, dar el face o nota foarte ciudata. In rest, toate articolele au o samanta de suparare, numai ca lucrul uimitor nu e acesta. El tine de sarmul si de talentul lui Cristian Tudor Popescu, care este, fara indoiala, unul dintre cei mai buni publicisti pe care ii avem si unul dintre putinii care chiar au talent. Ceea ce este uimitor, dincolo de talentul acesta, este ca el se si pricepe la sport. Si asta v-o spun eu care ma pricep la sport. Am tinut cronica sportiva ani de zile intr-o revista din tara, pe vremea cand aveam interdictie de semnatura la revista cu pricina. Am publicat sub pseudonim si in afara de redactorul-sef si de mine nu a stiut nimeni lucrul acesta. De unde se pricepe el atat de bine la sport, nu stiu, dar eu m-am simtit profund umilit, ca fost comentator sportiv, si din cauza asta, n-o sa mai scriu niciodata cronica sportiva pentru ca-mi dau seama ca n-am nici o sansa in fata lui. Ovidiu Ioanitoaia: Daca veti citi cartea lui Cristian Tudor Popescu, pe care eu v-o recomand cu caldura, veti constata ca autorul scrie despre sport cu placere, cu pricepere si cu mult curaj. Fiecare dintre aceste atitudini se justifica. Cristian Tudor Popescu e un om care practica de mult sportul, nu s-a lasat nici acum si, daca il vedeti cu cata indarjire joaca tenis, o sa-mi dati dreptate.
         Curajul provine din felul de a fi al lui Cristian Tudor Popescu si din avantajul ca personajele cartii lui nu sunt niste oameni care sa-i conditioneze existenta de fiecare zi, asa cum se intampla cu gazetarii strict de sport. Scrisul despre sport al lui Cristian Tudor Popescu pleaca totdeauna dintr-un soi de revolta, de nervozitate si, marturisesc, nu totdeauna diagnosticul pe care il pune este, din punctul meu de vedere, cel mai exact. Dar de fiecare data el reprezinta o provocare si ne obliga sa ne punem intrebari legate de ceea ce scrie. Este o scriitura care se citeste cu placere si cu respect. Mijloacele lui Cristian Tudor Popescu sunt niste mijloace abundente si ele depasesc gazetaria si intra fara indoiala in sfera literaturii. Fibra, condeiul si modul de a gandi ale lui Cristian Tudor Popescu il recomanda drept un invingator. Ion Tiriac: Am venit aici sa-mi platesc respectul care se cuvine unui om. Eu intr-o singura situatie ma simt in inferioritate fata de el, atunci cand ma mai duc pe la acele intruniri de tenis si ma pun oamenii aceia alaturi de dumnealui la comentarii. Trebuie sa fiu foarte atent sa nu gresesc o iota pe undeva, caci sunt sigur ca ma corecteaza. Daca eu m-as fi antrenat atata la tenis pe vremea mea, cat se antreneaza dumnealui acum, ajungeam si eu un mare campion. Faptul ca un om precum Cristian Tudor Popescu este prezent la aproape orice manifestare sportiva nu numai ne face cinste, dar ne acopera si o necesitate, care e pe undeva si una sociala. Sportul nu este numai un obiect de vanzare, mai este si un obiect social care se integreaza in educatia fiecarui tanar.
         Respectand proportiile, eu pot sa ma identific cu Cristian Tudor Popescu, pentru ca nici dumnealui nu are masura la gura. Spune exact ceea ce gandeste si spune in fata tuturor. Cristian Tudor Popescu nu ar fi putut ajunge politician, pentru ca acolo sunt multe invarteli. Chit ca e analist, chit ca e scriitor, chit ca e reporter sportiv, dumnealui spune ceea ce crede. Asemenea oameni ne sunt foarte necesari in sport, dar ne sunt foarte necesari si in societate. Cristian Tudor Popescu: Pentru mine scrisul despre sport pe care mi l-am permis in acesti ani este ca un fel de fumat in wc pe vremuri, la liceu. Toata lumea asteapta de la mine sa dau in politicieni, "sa-i mananc", "sa-i rup". Nimeni nu ma intreaba daca eu chiar vreau sa fac lucrul asta, daca imi face placere. Acest rol de "Terminator", de "inger exterminator" al politicienilor nu este nicidecum ceea ce-mi doresc eu. Mie imi place sa scriu despre sport, despre cultura. Nu-mi place sa scriu despre politica. Ma plictiseste de moarte. De 14 ani sunt aceleasi persoane, nu se mai schimba apa la pesti de nici un fel. O sa ajung sa imi republic editorialele de acum 3, 4, 5 ani, pentru ca oamenii sunt tot aia, ideile sunt tot alea si Romania tot acolo sade. Aceasta carte se datoreaza intr-adevar insistentelor iesite din comun ale lui Vlad Zografi.
         Vazand aceste articole din '91, '92 si pana acum, am constatat ca exista niste canale de legatura, ca ele s-au construit in niste linii, fluxuri, axate pe diverse persoane. De pilda, cu Gheorghe Hagi am un adevarat roman. Un prim articol era "Hagi presedinte", unde, dupa meciul cu Ungaria, eram in culmea admiratiei pentru Hagi. Urmeaza o serie de articole care stiti cum s-a sfarsit. Cu Lavinia Milosovici iar am avut un roman de dragoste violent. (...) Pentru mine, sportul este una din marcile care diferentiaza oamenii. Daca cineva a facut sport, automat are cu mine un alt tip de relatie, inseamna ca omul acela are niste coordonate in el pe care sportul le pune cu siguranta.
         Am sperat multa vreme ca sportul inseamna exact o zona de corectitudine, de curatenie, de fair play si de impunere a valorilor reale. Traind atata vreme sub comunism, mi se parea ca impostura e mult mai greu de realizat in sport decat in gazetarie, de exemplu. In sport intri pe teren si trebuie sa castigi. Tristetea mea cea mai mare a fost sa aud ca John McEnroe a luat droguri de toate felurile. Apoi Boris Becker. S-a spus ulterior ca, in prima suta de jucatori din lume, jumatate iau droguri. Or asta nu este altceva decat daramarea visului meu de a contrapune politicii, gazetariei, vorbariei, sportul. Iata ca si in sport e posibil sa trisezi, sa fabrici valori care nu exista, e posibila impostura. Spre ce o sa mearga sportul mai departe, in mileniul care urmeaza, incerc sa prefigurez intr-o povestire din finalul acestei carti. Cartea se incheie cu o povestire, care e o viziune asupra a ceea ce poate deveni sportul daca se merge pe aceasta linie a simularii unor atribute ale umanului care nu trebuie simulate niciodata. Exista anumite lucruri in om care trebuie lasate asa cum sunt. Acum sportivul ajunge un pachet din asta de stimulatori chimici, conditionat fizic de diverse programe, conditionat psihic chiar, pentru ca pasul urmator, care deja se practica, este conditionarea psihica a sportivului.
         Pentru mine este o bucurie sa scriu despre sport, sa vorbesc despre sport, sa fac sport si astept ziua in care prima pagina a ziarelor sa o faca stirile de sport in Romania, stirile culturale, si nu stirile despre politica.



BACK