VIATA » Razboi si pace


BACK

Va retinem un moment atentia, domnule presedinte..."

de Romulus Caplescu

     Scriitori englezi si americani, despre o vizita fara caleasca si petale de trandafiri.

     Capul de afis al actualitatii internationale in a doua jumatate a saptamanii trecute a fost, indiscutabil, vizita pe care presedintele George W. Bush a facuto in Marea Britanie. Nu a fost o vizita obisnuita la nivel inalt, ci o vizita de stat, ceea ce inseamna ca presedintele nu a raspuns invitatiei sefului guvernului, Tony Blair, ci a fost invitatul personal al reginei Elisabeta a IIa. O vizita de stat comporta o suita de ceremonii pline de stralucire si magnificenta, al caror secret" numai un regim monarhic cum este cel britanic, cel mai durabil si, cu siguranta, cel mai important din toate cate exista pe planeta noastra, le cunoaste. Plimbarea in caleasca regala aurita, trecerea in revista a garzii de onoare, defilarea regimentului de garda calare, fastuosul banchet din marea sala de ceremonii a Palatului Buckingham, toate acestea se constituie intro experienta fantastica", pentru a cita insesi cuvintele presedintelui Bush, unica in viata unui om de stat. Pana acum, doar de doua ori un presedinte al Americii sa bucurat de o asemenea cinstire. Intaia oara, cu 85 de ani in urma, in 1918, la sfarsitul victorios al primului razboi mondial, cand, in calitate de presedinte al tarii, care sia trimis fiii sa moara in Europa pentru infrangerea puterilor Triplei Intelegeri, Woodrow Wilson a fost primit in mod triumfal. In portul Dover, unde a acostat bastimentul cu care calatorise, tinere fete iau asternut in cale petale de trandafiri, iar la Londra a fost aclamat de multimi delirante, in timp ce se indrepta in caleasca spre Palatul Regal, alaturi de regele George al Vlea. A doua oara a fost acum, dar, de data aceasta, nu a mai fost vorba nici de petale de trandafiri, nici de caleasca, dupa cum a trebuit sa se renunte si la planuita cuvantare a presedintelui Bush in fata membrilor Parlamentului britanic, cel mai vechi din lume. Dimpotriva, cea mai mare parte a vizitei a avut loc in spatiul inchis al Palatului Buckingham si al resedintei din Downing Street 10 a premierului Tony Blair, in jurul presedintelui creanduse ceea ce sa denumit o zona sterilizata (bubble"), o zona de protectie fata de orice contact cu publicul. Motivele sunt stiute: in ciuda raporturilor excelente existente la nivel guvernamental (personalizate in relatia BushBlair), razboiul din Irak a creat o falie adanca in opinia publica britanica, in randurile careia a luat nastere o puternica miscare pacifista. In jurul sloganului Stop the War (Puneti capat razboiului), sa coagulat o coalitie eteroclita, ale carei manifestari de protest, culminand cu doborarea statuii de butaforie a lui Bush, au pus pe jar serviciile insarcinate cu protectia inaltului vizitator si au facut imposibile plimbarea in caleasca (de care a avut parte, in 1978, Ceausescu, spre regretul exprimat, ulterior, de Casa Regala, care ia retras si inalta decoratie acordata, The Order of the Bath, fara a mai apuca, insa, sa recupereze si pusca cu luneta...) si baile de multime. Din acest punct de vedere, a doua vizita de stat, in decurs de 85 de ani, a unui presedinte american a fost partial ratata, intrebarea care se pune fiind in ce masura vocea galagioasa a protestatarilor reprezinta cu adevarat vocea tarii". Cu atat mai mult cu cat un sondaj de opinie publicat in ajunul sosirii lui Bush arata ca numarul celor in favoarea vizitei era aproximativ egal cu numarul celor opusi ei. In aceasta scindare a opiniei publice, unde se plaseaza intelectualitatea si, in speta, lumea scriitorilor? Initiativa publicistica a cotidianului londonez Guardian poate permite sa se traga anumite concluzii lamuritoare. Plecand de la ideea ca nu se iveste prea des sansa de a te adresa direct celui mai puternic om de pe planeta, ziarul a solicitat unui numar impresionant de personalitati 60 britanice, dar si americane, sai impartaseasca lui Bush, sub forma unor scrisori deschise, tot ce au pe suflet. Subsumate genericului Va retinem un moment atentia, domnule presedinte...", scrisorile folosesc diferite formule de adresare, de la cele reverentioase pana la cele familiare Draga George" dupa modelul american. Unele sunt scurte si taioase, cum ar fi cea a lui Harold Pinter, socotit de multi dramaturgul nr. 1 al Marii Britanii, autor al unor piese celebre, cum ar fi The Caretaker (Ingrijitorul) sau The Homecoming (Intoarcerea acasa), jucate pe toate marile scene ale lumii, si scenarist al faimoasei trilogii cinematografice a lui Losey, The Servant (Slujitorul), Accident (Accidentul) si The GoBetween (Intermediarul). Sunt sigur ca veti savura o ceasca de ceai cu prietenul si partasul dvs. la crime de razboi, Tony Blair. Nu uitati ca, dupa sandvisurile pregatite cu grija, sa dati pe gat si o cupa cu sangele victimelor. Sa va fie de bine", scrie dramaturgul, cu acel umor negru specific insularilor britanici. Mahnirea celor ce iubesc America Si mai succint este mesajul proaspatului laureat al premiului Man Booker, cea mai prestigioasa distinctie literara britanica, DBC Pierre, autorul controversatului roman Vernon God Little, povestea unui adolescent american din Texas (locul de bastina si al presedintelui Bush) suspectat de complicitate la masacrul unor elevi de scoala: Repede, atentie la spate! Hahahahahahahahahaha! Ce vati speriat? A fost doar o gluma". Pe acelasi ton, autorul, care a trait o buna parte de viata in Mexic si vorbeste perfect spaniola, limba pe care o cunoaste si presedintele, i se adreseaza cu apelativul Draga Jorge. Un alt romancier britanic, Sebastian Faulks, are mai multe de spus: Autorii de romane nu prea stiu multe despre politica, dar eu unul totdeauna am iubit America. Am fost acolo doar ca turist, dar bunicul meu a murit ca reporter de razboi, insotind trupele americane in batalia de pe Rin, in 1945, iar tatal meu a fost ranit de doua ori la Anzio, in Italia, luptand alaturi de divizia a treia de infanterie americana... Am castigat impreuna primul si al doilea razboi mondial, am castigat si razboiul rece. Si nu a fost vorba numai de faptul ca am castigat. Important a fost ca eram de partea democratiei si ca am actionat asa cum trebuia. Nu noi am fost agresorii... Voi, americanii, ati raspuns fortei prin forta dupa atacurile de la Pearl Harbor si de la World Trade Center. Saddam Hussein nu avea insa nici mijloacele si nici motivele sa va atace. Nici una din ratiunile invocate pentru invadarea Irakului nu se justifica din punct de vedere moral sau strategic. Acest lucru a fost limpede chiar si pentru aceia dintre noi care iubeam America. La inceput, am fost nedumeriti, apoi nea cuprins mahnirea. Va implor, nu nesocotiti sentimentele noastre de mahnire, ale englezilor proamericani cu capul pe umeri". Poetul Curtii Regale Andrew Motion, cel care oficiaza, in versuri, potrivit unei demnitati specifice Marii Britanii (Poet Laureate), evenimentele majore din viata membrilor dinastiei, inchina un poem induiosator micutului Ali, baiatul irakian in varsta de 12 ani victima tragica a razboiului, care, in urma unui bombardament, sia pierdut intreaga familie tatal, mama, bunicii, fratii si surorile , iar ambele brate au trebuit sai fie amputate: Baietelul care sia pierdut bratele/Credea ca prinde o minge/Cand bomba lansata din avioanele dusmane/parea a fi un balon saltaret/Privitil cum zace pe patul de spital/in lumina orbitoare a camerelor de luat vederi:/lumea trebuie sa stie ce sa intamplat/si sa arate ca ii pasa./Au fost, intradevar, dusmani/cei ce au aruncat mingea?/Sau au fost poate prieteni/si de aci tulburarea starnita?/Vina imbraca multe masti,/intunecand albul orbitor al soarelui./Un singur lucru il stim fara gres:/Mingile de foc continua sa cada". Tonul scrisorii unui alt autor britanic, Ronan Bennett, imbraca accente apocaliptice: Scriu cuprins de furie si manie. Pentru sirul de morti si mutilati din Afganistan si pana in Irak. Pentru prizonierii de razboi inchisi in custi, incatusati si torturati, din Bagram pana in Guantanamo. Pentru cultul razboiului. Pentru bombele inteligente aruncate de la o inaltime de 10.000 de metri si pentru rachetele lansate de la o distanta de 1.500 kilometri. Pentru carnea arsa si membrele smulse ca urmare a folosirii acestei tehnologii ucigase. Pentru amenintarile la adresa natiunilor suverane si a organismelor internationale care se opun ambitiilor dvs. Pentru minciunile sfruntate pe care le spuneti. Pentru incalcarea cinica a legalitatii. Pentru jefuirea nerusinata a bogatiilor unui popor ingenunchiat. Pentru cecul in alb acordat lui Ariel Sharon. Pentru prietenii dvs. superbogati pe care iati rasplatit micsorandule impozitele si pentru cei care se zbat in saracie. Pentru somerii si marginalizatii din propria dvs. tara, a caror situatie devine tot mai grea. Pentru ca ati transormat intreaga lume intrun loc unde e tot mai periculos sa traiesti". Cei ce il urasc pe Bush au facut temenele in fata lui Ceausescu Acestei diatribe care pare a vesti sfarsitul lumii i se opune taisul rece al ironiei indreptat impotriva ponegritorilor lui Bush de Frederick Forsyth, autor celebru de thrillers" si romane de spionaj e deajuns sa amintim de The Day of the Jackal (Ziua Sacalului) sau The Odessa File (Dosarul Odessa), traduse in zeci de limbi: Veti fi asaltat din toate partile de niste jalnice personaje cunoscute sub denumirea colectiva de stanga britanica. Ele se cred ca detin monopolul moralitatii si sunt convinse ca recentele dvs. actiuni va pun in afara cercului lor. Vati opus si ati distrus pe dictatorul cel mai manjit de sange din intreaga lume. Asa ceva nu se poate ierta. La intervale regulate, stanga britanica erupe aidoma unui buboi pe dosul acestei tari. Acum saptezeci de ani sa opus mobilizarii impotriva lui Hitler si apoi la idolatrizat pe celalalt mare calau al popoarelor, Stalin. Ea a marsaluit in favoarea lui Mao, Ho Si Min, Hrusciov, Brejnev, Andropov. A facut temenele in fata lui Ceausescu si Mugabe. A demonstrat timp de un secol impotriva a tot ceea ce este american sau provine din America. Pe scurt, uraste in primul rand tara dvs., si in al doilea rand tara mea. Acum 11 ani sa intamplat un lucru teribil. Margaret Thatcher a cazut de la putere, Ronald Reagan sa retras din politica, Zidul Berlinului sa prabusit si Gorbaciov a abolit comunismul. Toti idolii stangii sau prabusit, toti demonii ei au disparut. Timp de un deceniu nu au mai avut pe cine sa urasca. Dar milostenia Domnului nu are margini. Acum il pot aplauda pe Saddam, bin Laden, Kim Djong Il... Si il pot uri pe un texan cu frica lui Dumnezeu. Aleluia si distractie placuta". Adevarul este insa ca nu numai lumea literara britanica, de stanga sau nu, a alcatuit corul protestatarilor, rezerve fata de vizita au avut si respectabili cetateni americani. Scriitoarea Eliane Showalter, de pilda, profesoara de literatura la Universitatea din Princeton (statul New Jersey), una din cele mai vechi si respectate universitati din SUA, renumita pentru studiile de relatii internationale desfasurate aici, il sfatuieste pe presedinte: Nu fiti prea jovial si nu multumiti lui Tony Blair pentru prietenia sa. Si asa are destule probleme cu partidul sau pentru a mai avea nevoie sa mai primeasca in public un sarut al mortii din partea dvs... Faceti un efort sa invatati ceva din aceasta vizita... Chiar daca veti fi ferit de demonstratii, cititi ziarele britanice, in intreaga lor diversitate. Uitativa la televiziune, ascultati radioul. Presa britanica e cea mai viguroasa din lume. Daca va veti argumenta pozitia in cunostinta de cauza cu ceea ce afirma aceasta presa si nu ignorandui spusele, poate va veti castiga o doza de respect". O alta personalitate universitara, de data aceasta britanica, scriitorul Timothy Garton Ash, de la St. Anthony's College, Oxford, nume bine cunoscut cititorilor romani pentru ca sa ocupat si de realitatile din tara noastra, aminteste de imensul val de simpatie de care sa bucurat America in randurile opiniei publice din Marea Britanie dupa atentatele din 11 septembrie. Dar spune el ati risipit acest val de simpatie. Lati risipit prin sprijinul unilateral acordat guvernului Sharon in razboiul sau impotriva palestinienilor. Ceea ce a fost prezentat ca o parte integranta a tratamentului impotriva terorismului islamic nu a facut decat sa agraveze boala, deoarece conflictul israelopalestinian este una din cauzele terorismului islamic. Si ati risipit acest val de simpatie ca urmare a razboiului din Irak. Unde sunt armele de distrugere in masa? Si de cand o democratie impusa prin ocupatie militara poate fi socotita ca un exemplu pentru restul Orientului Mijlociu?" Ritualuri care fac parte din fisa postului" Spatiul nu ingaduie reproducerea unor extrase si din celelalte scrisori deschise ale caror autori nu isi dramuiesc criticile. In fond, este un exercitiu democratic pe care numai tari cu traditii indelungate in privinta democratiei sil pot permite. Iar destinatarul scrisorilor stie prea bine ca asemenea critici fac parte din fisa postului". De altfel a si spus ca acei ce le profereaza ar trebui sa fie fericiti ca traiesc intrun loc unde sunt liberi sa spuna tot ce vor. Un ultim extras merita, totusi, reprodus, chiar daca nu apartine unui scriitor, dar care, prin frumusetea sa, poate starni invidia oricarui profesionist al scrisului. Este vorba de lordul Charles Powell, membru al Camerei superioare a parlamentului britanic si fost consilier de politica externa al premierilor Margaret Thatcher si John Major, iar spusele sale sunt, poate, cea mai buna concluzie la acest veritabil exercitiu de democratie. Cu siguranta ati fost informat de ritualurile ciudate care intovarasesc o vizita de stat in Marea Britanie. Unul din aceste ritualuri sunt demonstratiile galagioase si posibil violente (ceea ce nu a fost cazul n.r.). Aceste demonstratii sunt rezervate numai celor mai apropiati aliati ai nostri. Alti sefi de stat, cum ar fi Mugabe sau Ceausescu, nu au fost demni de asemenea demonstratii, iar bietului Saddam nici prin vis nu iar fi trecut sa aiba parte de o atare cinste daca ar fi fost sa ne viziteze tara... Noi englezii nu ezitam sa criticam anumite decizii ale dvs. atunci cand le consideram gresite. Cum ar fi planurile dvs. mult prea ambitioase pentru Irakul postbelic, tarifele impuse la importurile de otel sau respingerea acordului de la Kyoto (pentru reducerea poluarii atmosferice n.r.). Vom continua sa va indemnam sa mergeti cu mai multa hotarare in direciti unde manifestati inca sovaire, cum ar fi foaia de parcurs pentru Orientul Mijlociu. Dar cand e la o adica, Marea Britanie ramane, cum a fost intotdeauna, un aliat de nadejde al Americii in eforturile ei pentru a ne da putinta sa traim intro lume mai sigura. Asa am procedat de atata vreme si vom continua sa procedam, indiferent de lozincile scandate de catre demonstranti. Este ceea ce noi intelegem prin relatii speciale".



BACK