VIATA » Femeia


BACK

femeia

Femeia perfecta e... un barbat oriental

Cristina Modreanu

Sa traiesti 20 de ani cu o femeie si sa afli mai apoi ca era de fapt barbat poate parea absurd pentru un occidental. Afland insa cate ceva despre femeia orientala si despre civilizatia cu sufletul tocit de mii de ani" (cum o numeste dramaturgul D.H.Hwang) din care ea face parte descoperi ca pana si asa ceva e posibil daca e un oriental la mijloc.

Povestea s-a petrecut cu adevarat, inselaciunea caruia i-a cazut prada un diplomat francez in anii 60-80 avand ca scop spionajul in favoarea Chinei. Inspirat de realitate care, asa cum se stie, depaseste de multe ori limitele imaginatiei, dramaturgul David Henry Hwang (nascut la Los Angeles dintr-o familie de emigranti chinezi- cunoscator, deci al ambelor civilizatii) a scris o piesa premiata in 1988 cu Premiul Tony. Mai interesant poate decat subiectul este modul rafinat de constructie a piesei, bazat de la inceput pe o paralela cu vestita opera Madama Butterfly si impartita mai apoi in scurte scene, atent decupate, ce au loc intre Gallimard (diplomatul) si Song Liling (amanta lui chineza) respectiv intre acesta si sotia sa, Helga. Totul se petrece la limita dintre vis si realitate, in rama mai larga a evocarii pe care o face Gallimard aflat in spatele gratiilor dupa procesul care i-a dezvaluit minciuna in care traise. Trimiterea la opera cu subiect asemanator- ciocnirea civilizatiilor" prin dragostea dintre o femeie orientala si un diavol alb"- are semnificatia unei savante puneri in abis", fiindca Song Liling este actrita, prim-solista la Opera din Pekin (dealtfel diplomatul o vede pentru prima data pe scena interpretand rolul Ciociosan). Avem de-a face cu un teatru in teatru dar si cu teatrul vazut ca loc de judecata", ca prilej de salvare prin rememorare (doar asta incearca Gallimard sa faca spunandu-si povestea si luandu-i pe toti cei aflati in teatru martori la destinul sau incredibil); cu toate aceste efecte" dramaturgice naratiunea nu-si pierde nici o clipa claritatea, meritul fiind si al regizoarei Ada Maria Lupu care mizeaza pe o limpezime de cristal pentru a putea pune accentul pe explorarea gandurilor personajului principal, Gallimard. Flash-uri din adolescenta francezului, cand Marc, cel mai bun prieten al lui incerca, fara succes, sa-l atraga intr-o viata aventuroasa, se intretaie cu amintirile recente al barbatului matur indragostit de misterioasa orientala. Diplomatul apare astfel ca o victima perfecta- genul barbatului care nu si-a batut niciodata prea mult capul cu femeile si timp de opt ani, pana sa o intalneasca pe Song Liling nici macar nu-si inselase sotia. Este explicabil astfel cum a fost el vrajit" de frumoasa chinezoaica, al carei portret, facut de dramaturg, are ceva fascinant ca tot ceea ce intriga pentru ca nu este cunoscut. Conceptia ei despre erotism, supunerea provocatoare, rusinea de a se dezgoli, dublata de un complex mestesug al dragostei" invatat in Orient de fiecare tanara fata de la mama ei, pentru satisfacerea barbatului, atractia ei- marturisita- pentru barbatul alb, atat de diferit, sunt bazele unui rol pe care un travestit il interpreteaza magistral. Sa joci rolul unei femei timp de 20 de ani pentru barbatul cu care traiesti- iata o culme a artei actoricesti pe care nu multi ar putea sa o atinga (din fericire nici nu-si propun multi asa ceva). O performanta nu mai putin impresionanta este cea realizata de actorul Marius Stanescu interpretul lui Song Liling- femeie si barbat. Un exemplu: la una dintre primele lor intalniri, cerandu-i un foc lui Gallimard, care se scuza pentru ca nu are, Song Liling ii spune cu o dulceata ce nu poate fi descrisa «Nu stii ce pierzi. Daca mi-ai fi aprins tigara te-as fi invaluit in fumul ei». Stiu ca nu pare mare lucru, dar felul in care o spune contine, mi se pare, ceva din esenta senzualitatii orientale. Marius Stanescu dovedeste ca a inteles- cumva, nu stiu cum, poate doar citind piesa, poate din alte lecturi, sau poate din experiente reale- ce mecanism complex si fascinant e sufletul femeii, al femeii orientale in special. Actorul jucand actorul care joaca rolul unei femei stie sa faca si una si alta, la fel de credibil in ambele ipostaze. Nu mai putin dificila este misiunea lui Florin Zamfirescu, interpretul lui Gallimard, chiar daca are de interpretat un singur personaj. El trece cu succes de la resemnarea in fata propriei existente, de care era stapanit Gallimard in anii adolescentei, la trairile tanarului diplomat, pasionat de opera, casatorit de convenienta cu fiica unui alt diplomat, apoi la pasiunea pentru Song Liling, la mirarea lui continua in fata dezvaluirii treptate a farmecului ei, si pana la rusinea celui care afla ca a fost folosit in modul cel mai josnic. Actorul jongleaza cu starile, acrobatul din el iesind la iveala cand se detaseaza de poveste, comunicand direct cu publicul. Atitudinea lui este o solutie bine gasita de regizoare ca un contrapunct, cu functie de atenuare a dramatismului intamplarilor. Se alcatuieste astfel o tesatura spectacologica foarte moderna, la care contribuie si folosirea spatiului scenic, despartit in zone diferite prin spoturi luminoase si dispunerea catorva obiecte de decor bine alese (decoruri- Vittorio Holtier). Întregul este completat de inspirata parodiere a melanjului cutumei orientale cu restrictiile impuse de absurditatea regimului comunist, care a capatat in Orient o forma speciala. (Dealtfel, din spectacol nu lipsesc acide comentarii politice, autorul textului incercand sa redea o viziune proprie de ansamblu a cauzelor adanci ce au generat conflictele politice dintre Occident si Orient.) Spectaculosul este atent cultivat de autoarea costumelor, Doina Levintza (in special in cazul vestmintelor de scena purtate de Song Liling si insotitoarea ei), dar si in coregrafia imaginata in nota traditionala de Razvan Mazilu.

Teatrul Odeon si-a inclus in repertoriu un spectacol modern in forma, inedit in continut, cu o distributie excelenta (alaturi de cei doi interpreti principali fac mici roluri bine conduse Irina Mazanitis, Jeanine Stavarache, Dan Badarau, Elvira Deatcu si Constantin Cojocaru), a carui concluzie e demna de retinut- se pare ca femeia perfecta nu exista decat... interpretata de un barbat oriental.


Copyright S.C. ADEVARUL S.A., Piata Presei Libere 1, Bucuresti, Romania - All rights reserved


BACK