CULTURA » Religie


« BACK

Imperativul categoric al iubirii


De Cristian Tudor Popescu

   Invitat la o emisiune de televiziune, am monologat pe tema .iubeste pe Dumnezeu si pe aproapele tău ca pe tine însuti.. Acest mass medium exercită o teribilă actiune superficializantă : aproape că te obligă să nu pătrunzi, din jenă, în miezul lucrurilor, tot ce poti realiza fiind doar coerenta discursului si niscai bun-simt. Subiectul enuntat merită mai mult. S-o luăm în ordine inversă. .... ca pe tine însuti.. Nici că se putea o sintagmă mai alunecoasă. Are un aer mai degrabă ideologic- -doctrinar decât metafizic. Nimeni nu stie exact cum arată acest .sine însusi.. În general, perceptia imaginii reale a psihismului propriu este obturată de prefabricate de .gândire., de reflexe sociale adăugate de la nastere încoace, de conventii mentale pe care le respecti neabătut. Este vorba si de un mecanism de protectie : întâlnirea cu geografia adevărată, cu monstruoasa faună ascunsă a creierului tău poate să provoace socuri de nesuportat. În .Călăuza. tarkovskiană, cel poreclit Mistretul cere, în pragul Camerei unde se împlinesc toate dorintele, sănătate pentru fratele lui bolnav. Prime ste un sac cu bani. Se roagă încă o dată, si mai fierbinte, cu toată puterea sufletului său. Primeste încă un sac cu bani. Camera împlineste dorintele cele mai profunde si bine înrădăcinate în tine, nu pe cele simulate de morală. Momentele de contact cu sinele sunt rare. Unii pot trăi o viată fără să stie cine sunt cu adevărat. Altii află si ajung să se deteste până la autosuprimare. Raportându-se la acest .tine însuti., hazna fără contur, linsă de ceturi grele si focuri de sulf, zice dogma crestină că trebuie să ne calibrăm iubirea înainte de a o aplica temeinic aproapelui... ....pe aproapele tău..... Deci, nu omul, nu semenul, ci aproapele. Care înseamnă ce ? Familie, amici, întreprindere, natiune, rasă ? Dacă există un aproape, rezultă automat existenta unui departe. Pe acest teren viran se întrezăresc deja retelele de sârmă ghimpată si se aude lătratul dulăilor cu gulere de fier. În .aproape. . un cerc cu centrul în .tine însuti. . stau ascunsi sfânta frătie a Inchizi tiei, camaradul, tovarăsul, Partidul . monstri iesiti la lumină de-a lungul istoriei prin falsa mărire a razei cercului până la concluzia bine cunoscută : cine nu-i tovarăs, nu e om. .iubeste pe aproapele tău. . ceturile se îndepărteaz ă, văzduhul se limpezeste, oameni fără fete, purtând pancarte si drapele, se apropie în rânduri strânse, urlând sacadat. Greu de înteles cum a putut fi înghitită de-a lungul veacurilor o asemenea aiureală : verbul a iubi la imperativ. Iubirea adevărată, ca si moartea tin direct de Dumnezeu . oamenii nu pot avea nici o putere asupra lor. A porunci iubirea înseamnă a da ordine lui Dumnezeu. Nu-i de mirare că din acest târg al iubirii se ajunge direct în smârcurile sângerii ale secolului XX. Nazismul a expediat pe lumea cealaltă zeci de milioane sub lozinca complementară .Urăste-ti departele !.. Comunismul a propovăduit în schimb, la scară industrială, iubirea sustinută, în proportie de masă, de-a valma cu departele, a aproapelui, că altfel te ia mama dracului ! Și mama dracului chiar a luat alte zeci de milioane. .iubeste pe Dumnezeu. . deasupra multimii, deasupra drapelelor si pancartelor se ridică portretele. Mirosul Fiarei devine ametitor. Credinta ne învată că Biblia este cuvântul Domnului. Și atunci, cine ne cere să-l iubim pe Dumnezeu ? Dumnezeu însusi ? Să ne imaginăm deci un Dumnezeu frustrat, complexat de neiubire ? Ce se poate spune despre un tată care zice fiului său : .iubeste-mă !. ? Ultimele fraze din 1984 sunt : .Ridică ochii tulburi spre figura enormă. Patruzeci de ani îi trebuiseră ca să priceapă ce fel de zâmbet se ascunde în spatele mustătii negre. Ah, ce ticălosie si ce pierdere să nu înteleagă ! Cu câtă încăpătânare se autoexilase de la pieptul iubitor ! Două lacrimi cu iz de gin i se prelinseră de o parte si de alta a nasului. Dar gata, totul era bine acum, lupta se sfârsise. Câstigase bătălia cu sine însusi. Îl iubea pe Marele Frate.. Iar Orwell nu făcea decât să încarneze fictional finalurile marilor procese politice din URSS-ul anilor .30, în care condamnatii nu erau demni să meargă la executia comandată de Stalin decât cu numele lui pe buze, rostit cu iubire. Edificarea unei structuri sociale pe baza unor concepte .pozitive., legate de afectivitatea umană, între care .iubirea. ocupă un loc central . devotament, altruism, spirit de jertfă, generozitate etc. n-a dat si nu va da decât rezultate monstruoase. Declaratia Drepturilor Omului n-a fost decât o corectie firească, în sfârsit aplicată aberantului stat teocratic crestin, întemeiat pe iubire, multă iubire de Dumnezeu (si trimisul său plenipotentiar, regele) si de aproape, care nu se materializează, cu de-afurisenie, decât în milă si cruzime . greu de spus dacă rugul era un atentat mai grav la demnitatea umană decât cutia milelor. De altfel, progresul rapid al societătii occidentale, cu vârful ei, Statele Unite, a fost posibil si datorită aparitiei eticii protestante a muncii : nu ai, îti dăm un mijloc cu care să-ti câstigi traiul, nu pomană. Petru Dumitriu spunea odată ceva extraordinar : .Îi admir pe francezi pentru că au inventat politetea, curtoazia.. Într-adevăr, acesta este conceptul fundamental, la nivel .soft., pentru supravietuirea rasei umane, nu iubirea (care n-are nimic de-a face cu instinctual sexual, fundamental la nivel .hard.). Egoismul sI agresivitatea sunt adânc înscrise în natura umană. Ele nu pot fi scoase de acolo decât cu pretul transform ării insului într-un lobotomizat bleg, privind în gol. Predicile si învătământul politico-ideologic sunt egal de neputincioase. Singura solutie cât de cât viabilă este punerea individului într-un context care să-l oblige să constate că egoismul si agresivitatea (fireste, excluzând cazurile patologice) nu rentează din punct de vedere individual, nicidecum filantropic. Egoismul nu poate fi suspendat decât de ins însusi, si nu pe principii morale, ci doar dacă libera experientă îl convinge că asta e în interesul lui. Un popor este cu adevărat puternic atunci când sunt asimilate profund, la nivelul masei, câteva reguli simple, nebazate pe afectivitate, de reglementare a relatiilor interumane. De aici începe civilizatia. Măretul popor rus, de pildă, si-a bazat dintotdeauna existenta economică si socială pe furtunoase accese de iubire la nivel statal, cu rezultatele care se cunosc. Mi-a rămas să sper, pentru segmentul existential de care mai dispun, că voi apuca să trăiesc într-o Românie în care mai putin ne vom îmbrătisa cu lacrimi în ochi si spritul pe masă, în schimb vom urina mai rar prin lifturi.



« BACK