CULTURA » Poezie


« BACK

Rapsodie Daca

Aron Cotrus


Creste în noi de pe-acum, aspră si vie,
privelistea tării ce va să vie...
în mâinile noastre de flăcări si cremene svâcneste unealta,
să facem o tară mai tare ca oricare alta,
în frumusete doar cu raiul să semene.

Pe unde piciorul de-acum ni l'om pune,
cu aspră cutezantă haiducească,
pe măsura fără de măsură-a visului să crească,
neam al meu, minune lângă minune...

Răsmeritele toate, într'o uriase supunere,
se vor revărsa mănos, cum se revarsă
în albii bătrâne si-adânci de Dunăre,
râurile si pâraiele din tara asta cu inimă arsă...

Ne-om lepăda, ne-om vinde haina de pe noi,
pentru pluguri noi si pentru arme noi...
pe unde fost-au doar pustietăti si uitare,
spori-va un neam cu pas tot mai tare...

Pe unde zăcură bălti oarbe si bolnave,
creste-vor porumbistile ca niste dumbrave...
pluguri brăzda-vor, până'n inimă moina
si cântece năpraznice naste-va doina...

Pământul pe-aicea ne simte, ne cunoaste,
după grai, după mers, după moaste...
Când pasul ni-l punem pe-aicea, oriunde,
alt pas din adânc de pământ ne răspunde...
O murmură vântul, o stie furtuna
căci suntem de-aicea din totdeauna...
din zările lumii, leat lung după leat,
aici ne-am sbătut si-arn sângerat,..
aici ne-am spus întâia rugăciune
si pe cea de pe urmă tot aici ne-o vom spune...
Pasul tău sporit de timp si crud,
Cu-azurul noptatic, zălud,
neam al meu, până 'n fund de pământ ti-l aud
ti-l simt, ti-l aud, ti-l aud...



« BACK