CULTURA » Poezie


BACK

Nichita, dupa douazeci de ani

interviu cu Alexandru Condeescu, Cristina Modreanu

      Pe 13 decembrie s-au implinit 20 de ani de la moartea poetului Nichita Stanescu, tot anul acesta lumea literara de la noi sarbatorind si cei 70 de ani de la nasterea acestuia. Momentul e prielnic nu numai pentru festivitati, ci si pentru o rememorare a celui in jurul caruia s-a creat o intreaga mitologie, poetul care si-a transformat viata intr-un spectacol, intr-o epoca in care spectacolul de orice fel era considerat o amenintare la adresa regimului. O serie de poeme inedite vor fi publicate de revista Manuscriptum a Muzeului Literaturii Romane pana la sfarsitul acestui an. In ce masura acestea vor modifica perceptia asupra operei lui si daca se poate spune ca Nichita Stanescu si-a dat girul moral regimului comunist am aflat de la Alexandru Condeescu, directorul Muzeului Literaturii Romane, prieten al poetului in ultimii sai ani de viata. Pregatiti o editie a revistei Manuscriptum dedicata poetului, ce anume va contine aceasta si cum ati selectionat materialele ce vor fi incluse?

      Se poate spune ca suntem intrun An Nichita Stanescu _ sau implinit 70 de ani de la nastere si azi se fac 20 de la moartea lui. Desi, va spun sincer, pentru mine in fiecare an e anul Nichita Stanescu, pentru ca el face parte, cumva, prin intamplarea fericita de al fi intalnit, din viata mea. Aproape ca ma simt dator sa fac tot timpul ceva pentru opera sa, el plecand si foarte repede dintre noi, la numai 50 de ani. Atunci cand lam cunoscut, Nichita avea ceva de patriarh al poeziei, nu varsta in sine ma impresionat, desi eu eram foarte tanar, ci faptul ca avea, fara a fi batran, un fel de monumentalitate care se vedea. In acest context, am adunat tot ce aveam in arhiva Muzeului si a mea personala si am incercat sa alcatuiesc un numar special dedicat ineditelor lui Nichita Stanescu. Practic, sunt doua volume de cate 250 de pagini, incluse intro caseta, primul cu versurile, al doilea cu scrieri in proza, texte transcrise de pe banda magnetica, texte lasate de autor pe marginea volumelor de Respirari. Sunt, de pilda, 56 de poeme scoase de autor din sumarul Operelor imperfecte, ramase pe margine. Cateva au fost tiparite in periodice, dar restul nau fost publicate nicaieri. Mai sunt texte scrise de Nichita pentru spectacole de teatru sau pentru cataloagele unor expozitii de arta plastica, ele nu se regasesc nicaieri sau au aparut in reviste efemere. Apoi, manuscrise daruite de Nichita mie, in vederea editarii unui volum, care na mai avut cum sa apara. Toate acestea vor completa opera magna" nichitiana, acesta fiind si titlul editiei pe care Muzeul Literaturii Romane intentioneaza sa o scoata in curand. Primele 4 volume, numai cu versuri, sunt gata. Nam avut subventie pentru aceasta editie, ni sa spus ca a aparut editia scoasa de Academia Romana, care a costat foarte mult, e drept ca arata foarte bine, dar care publica, pe langa volumele antume pe care eu, ca editor, leam scos la editura Humanitas in doua volume _ niste texte din albume memoriale, periodice sau din volume facute de editori. Sunt puse la gramada, fara nici un sens sau logica, care cum sau nimerit. Stiu despre ce e vorba fiindca initial au apelat si la mine, dar nam putut colabora cu Mihai Colosenco, asa ca mam retras, scriindui dlui Eugen Simion o scrisoare la care na raspuns nici azi. Dar asta e altceva, oricum, ideea e ca vor fi doua editii Nichita. Aceasta ar fi o integrala Nichita Stanescu in ordine cronologica, desi e greu, fiindca nu toate textele sunt datate. Oricum, noi leam identificat, a fost o munca dificila, dar leam pus in ordine, de la primele poezii inedite, pana la ultimele, aparute postume _ perioada fiind 19531983. In ce masura modifica publicarea acestor inedite perceptia asupra operei lui si asupra personalitatii sale, pana la urma? In opinia mea publicarea primelor lui poeme subliniaza diferente foarte importante din punct de vedere al profilului poetic si al destinului literar al lui Nichita, fata de ce scria el in anii '50 si ce a putut publica pana la Dreptul la timp. E foarte interesant, asezarea cronologica arata cu totul altceva. De pilda, un poem splendid care na putut fi publicat decat in Dreptul la timp, in 1965 _ Enghidu e scris in 1958, cu 7 ani inainte. Mai mult, Nichita a avut literatura de sertar, erau poeme care nu puteau aparea, aveau cu totul alta viziune. Sunt mai aproape de poemele din ultima perioada, cu nelinistea aceea existentiala, spaima, gravitate, spre deosebire de poemele din primele lui doua volume _ Sensul iubirii si O viziune a sentimentelor _ care au fost foarte bine primite de majoritatea criticilor de valoare (a avut si contestari ideologice, fiindca nu era destul de atasat valorilor socialismului), dar in care Nichita scria intrun singur registru, unul solar, al diminetii artei, totul e diafan, aerian, frumos, aproape idilic. Mie mi se pare ca e un univers nu fals, dar prea stralucitor, oricum incomplet. A scris, probabil, in acel registru pentru a putea fi publicat. Fiindca poeme scrise in aceeasi periaoda sau chiar inainte sunt mult mai stanesciene, mai profunde, mai tulburatoare, in stilul a ceea ce el a putut publica abia dupa 1966, dupa Elegii, Dreptul la timp, in momentul de deschidere de dupa 1965. Nicolae Manolescu spunea ca, daca Nichita nu ar fi prins acel moment, nar fi fost ceea ce este acum, asa cum alti poeti, desi din aceeasi generatie, nau prins momentul de deschidere si nu sunt nici azi in manuale (dl. Manolescu o dadea exemplu pe Ileana Malancioiu). Credeti ca Nichita era constient de aceasta situatie si actiona in asa fel incat sa poata fi publicat? Evident. Vreau sa spun ca, in afara de geniul sau poetic, Nichita beneficia de o mare luciditate, arhitecturala as zice, a creatiei. El nu era un scriitor sub regimul inspiratiei, ci unul care isi gandeste foarte bine creatia. Ma refer la o hiperluciditate artistica, nu la cautarea gloriei. Or, o astfel de minte, rar intalnita la un poet, la ajutat foarte mult. Din cercetarile pe care leam facut, fiindca am in lucru o Biografie Nichita Stanescu, reiese ca in tineretea sa, in studentia petrecuta alaturi de Doina Ciurea, Nichita a ezitat mult pana sa faca pasul spre ceea ce numea el intrarea in spectacol". Asta inseamna nu neaparat asumarea unui compromis, dar macar a da Cezarului cei al Cezarului, cum se spune, adica a scrie si poeme care nul reprezentau estetic, dar fara de care volumele nu iar fi aparut. Din fericire, Nichita era o fire neangajata, avea o structura mai cerebrala, abstracta, chiar si poeziile lui asazis angajate" au cu totul alt timbru, alta simbolistica decat cele din epoca. Dar sunt, in general, poeme de slaba factura estetica, el insusi recunoscand acest lucru. Eu ma refer insa la poemele care il reprezinta, in general poeme de dragoste, fiindca era tema cel mai usor de abordat, restul fiind sortite sa ramana in sertar (cum sa intamplat cu cele cateva poeme ale lui despre ingeri, de exemplu). Aceasta intrare in arena" el facuto inarmat pentru a da un fel de lovitura de stat poeziei oficiale, ceea ce sa si intamplat. Pana la Nichita se scriau reportaje versificate, oamenii au uitat sau cei tineri nici nusi inchipuie ca se putea scrie asa ceva, altfel decat umoristic. Dar cine nu scria astfel era considerat dusman al ideologiei, putea sa faca si puscarie.

      Si totusi, Nichita na fost considerat un dusman al ideologiei, ba chiar a devenit pana la urma un rasfatat al sistemului, in masura in care se poate spune ca existau rasfatati. Da, exista un anumit nivel al valorii cred eu, care forteaza si mana ideologiei. Evident, nici el nu a putut fi pe deplin el insusi, dar a fost foarte aproape de asta, dovada atatea poezii minunate. A platit cu marginalizarea sociala, totusi. Boema lui era o iluzorie libertate, acceptata, totusi, daca nu iar fi acceptato lar fi luat, tuns si inchis , dar iluzorie. Pe urma, a platit cu sanatatea lui, fiindca aceasta boema la afectat fizic. Asa cum sa intamplat si cu un alt poet foarte bun al nostru, Virgil Mazilescu. Sunt doi autori aflati la poluri diferite, dar care se numara printre cei foarte putini care au trecut vama secolului cu poezia lor, aproape integral. Si de la moartea lui Mazilescu se implinesc 20 de ani si am constatat, alcatuind o integrala a universului sau poetic, destul de restrans navem prea multe poeme ca e o poezie inca valabila. Revenind la Nichita, adevarul este ca nar fi putut publica daca nu facea aceste mici compromisuri, or important mi se pare faptul ca din toate volumele sale, chiar si din primele, raman poeme care sunt adevarate. Aici a fost miza. Fac o paranteza pentru a spune ca, la un moment dat, tocmai pentru ca poetul nu se dovedea foarte atasat valorilor socialismului, a fost trimis in documentare la combinatul de la Hunedoara. Na invatat el prea multe despre siderurgie, in schimb a inteles cam ce trebuia sa faci ca sa publici urmatorul volum. Drept pentru care a scris cateva poeme cu specific", cu otelari si sarje, un poem numit Sensul otelului, poeme antifasciste, chiar si unul cu Lenin , dar dincolo de asta din volum raman si versuri adevarate. Desigur, din O viziune a sentimentelor raman si mai multe. Sigur ca traiectoria lui artistica a fost influentata de ce se intampla in epoca _ mai intai de perioada de deschidere de care am vorbit, apoi de inchiderea portilor, provocata de gustul pentru cultul personalitatii, pe care scretarul general al partidului, Ceausescu, il prinsese dupa vizita in Asia si il punea in aplicare. Dar perioada aceea de deschidere, momentul de iesire din inghetul stalinist, chiar daca na mers prea departe, a contat enorm pentru noi, a format cateva generatii, iar in opera lui Nichita el se confunda cu starea aceea de admiratie, de dimineata a artei... Ceea ce sa intamplat pe urma, dupa tezele din iulie '71 na venit brutal, obloanele sau lasat incetincet, plafonul cobora pe nesimtite, dar pana la urma am ajuns sa traim in genunchi, lucru care se vede in poezia lui Nichita, in viziunea sumbra, intunecata, exasperata, din ultimele lui poeme, unele tiparite in Noduri si semne, in Opere imperfecte, unele inedite, pe care na mai apucat sa le includa intrun volum care sar fi numit Poezii impersonale. Acestea au cu totul alta viziune _ e o disperare acolo, a pedepsei fara vina, a unei puteri malefice ce stapaneste universul. Cum se manifesta Nichita in interventiile publice, am vazut cateva inregistrari din vremea aceea si nu parea oprimat in vreun fel. Ba chiar a vorbit o data in favoarea regimului. Se poate spune ca a dat Nichita un gir moral sistemului deatunci? Cuvintele ar fi prea grave, cred. Eu lam cunoscut destul de tarziu, am inceput sa colaboram prin 1980. Era destul de bolnav deja, nu mai era spiritul jucaus de altadata, dar era o personalitate fascinanta, cu totul iesita din tipare, o structura angelica as zice, dar intru poezie. Nu era un personaj dotat pentru militantismul direct, politic. Intrebarea ma face sa ma gandesc la ce spunea Noica despre Nichita _ ce sa explici cititorului despre aceasta admirabila zapacire a cuvintelor?" Da, a fost o interventie a lui, in care aceasta admirabila zapacire a cuvintelor" ar putea fi interpretata si asa. Atunci, ceranduise o interventie in acest sens, o cerere care practic nu putea fi refuzata, el a spus cam asa in fond, ce e rau, nea spus sa ne apropiem de popor, de pamant, doar na zis sa ne apropiem de spanzuratoare"... cam asa ceva. Sigur, nu e o formula de luptator impotriva sistemului, dar credetima, pe vremea aceea foarte putini aveau acest curaj. Cei care reuseau ceva o faceau de la Paris, cu riscuri si acolo, dar de alta factura. Eu as spune ca fata de sistem Nichita a fost un marginal, oricum un rezervat. Na intrat in nici o tabara. Eu nu mam gandit sal judec din perspectiva politica niciodata. Vorbea, la un moment dat, despre posibile gesturi de rezistenta, dar eu cred ca erau mai mult teoretice. Era si foarte bolnav, in timpul in care lucrurile deveneau de nesuportat in tara. Ar fi avut motive sa se revolte, fiindca oricat de acceptat era el, atunci cand a fost propus de altii pentru Premiul Nobel, raspunsul reprezentantilor puterii catre suedezi a fost extrem de negativ, na fost sustinut deloc. Ar fi fost imposibil ca, pe langa geniul Carpatilor", sa se mai remarce altcineva. Ma intorc la cuvantul rasfatat", pentru a spune cate ceva despre Nichita, asa cum lam cunoscut eu: statea intrun apartament de doua camere la bloc, e drept ca in centru. Avea un pat cu scanduri de lemn, scanduri care mai tarziu, cand a reusit sasi ia alt pat, miau fost daruite mie, fiindca aveam nevoie. Pe pereti erau cateva tablouri daruite de prieteni. La un moment dat, Sorin Dumitrescu la convins sasi ia, cu onorariul de pe una dintre cartile relizate de ei impreuna, o mobila mai ciudata, care exista si acum. Dar asta a fost in ultimii doi ani de viata, in rest stateam cu totii la o masa rotunda, gen Bonanza. Cam asta era... Sigur, nu era obligat sa mearga la serviciu, asta e altceva, putea sa figureze in redactia Romaniei literare fara sa scrie, dar asta se intampla si cu altii Mircea Dinescu, ca sa nu dam decat un exemplu. Na fost nici un persecutat, dar nu se poate spune ca a fost un profitor al sistemului, asa cum au fost altii, care acum o duc bine mersi. Rezistenta lui, care a existat, a fost de natura unei inalte calitati a gandului, a scrisului, un fel de inefabila frumusete pe care o transmitea si prin simpla lui prezenta vorbitoare. Acolo unde era el spatiul parea mai inalt, ca o cupola de lumina sub care isi strangea prietenii, iar noi ne simteam liberi langa el. Puteai intalni orice, de la glume pana la discutii despre fotbal sau idei filosofice in acest spectacol pe care el il dadea.

      Spuneati undeva ca Nichita facea un fel de hapenning" din viata lui... Da, pe masura audientei de public, spectacolele erau inlaturate din viata societatii, considerate periculoase. Dar el devenise o institutie, se strangeau tot felul de oameni la el acasa, existenta lui devenise un spectacol al poeziei, el oficia un ritual al poetului. Veneau si cititori, dar mai ales confrati, tineri aspiranti, inevitabil si veleitari sau grafomani. Apoi actori, pictori, tot felul de artisti _ daca se intalneau si se intrebau unde sa mearga, imediat se gandeau "hai la Nichita". Ca sa putem lucra la editia Ordinea cuvintelor mergeam la mine _ tocmai primisem doua camere in Militari _ pentru a avea liniste. Dar dupa cateva zile, linistea aceasta si munca sustinuta se plangea ca ii e mai greu decat atunci cand a scris poemele acelea _ il apasau, nu le mai suporta. Aglomeratia din casa lui facea parte din el, il apara de un soi de teama de singuratate, dar avea si dorinta de a straluci, era un histrion de geniu. Important este ca nimic nu era contrafacut in fiinta lui, nici acest histrionism, el nu juca un rol, ci propria lui existenta, uneori fiindui foarte greu. Fiindca vorbim despre el asa cum il stiti, ce anume veti include in Biografia pe care o pregatiti, ce lucruri mai putin stiute care ar putea completa imaginea lui? Ce e mai interesant la Nichita e refuzul biografiei, pentru ca el repeta mereu, intrun fel ca o replica la faimoasele dosare care au scos oamenii din facultati si din viata chiar, ca viata lui sunt operele lui, ceea ce pana la un punct e de inteles. Ce se asunde in spatele acestui refuz al biografiei? Si Arghezi refuza sa vorbeasca despre biografia lui. Acest refuz se manifesta la Nichita, uneori, printro dulce si amuzanta mitomanie. El inventeaza personaje si intamplari, situatii existentiale. Un exemplu care imi vine in minte este Antimetafizica, aparuta in serial saptamanal in SLAST_ pe care mama si sora lui il citeau curioase sa vada ce a mai inventat Nichita. Acolo spune la un moment dat ca tatal lui era croitor, iar replica mamei a fost nu stia sa coasa un nasture", si tot asa... Avea placerea jocului, a ironiei, mai ales cand constata ca interlocutorul avea idei preconcepute. Din acest punct de vedere cred ca e utila o biografie Nichita, mai ales ca in jurul lui sa creat o mitologie, nu intotdeauna semnificativa pentru destinul lui creator, ca si in cazul lui Eminescu. De aceea e nevoie de o biografie scrisa, nu romantata, asa cum a facut Calinescu nu am nici intentia si nici talentul sa fac asa ceva _, ci una bazata pe secvente reale, pe documente, pe interviuri si evocari ale celor care iau fost prieteni. Se poate crea acest cadru in care viata unui om _ genial, de ce sa ne ferim de cuvinte mari? _ merita a fi cunoscuta. Dincolo de efortul structuralismului de a rupe textul de om, eu cred ca neam intors, in mod pozitiv, asupra destinului uman, la literatura ca forma a existentei. Siatunci, Nichita, care sia trait atat de intens poezia, poate fi un destin exemplar _ cu slabiciunile lui, asa cum am vazut, dar si cu partea de inefabil specifica fiintei umane.

CDROM Nichita Stanescu:
Atata sa nu uitati / ca el a fost om viu


      "Pentru a afla cat mai multe despre un scriit or precum Nichita Stanescu, poet extrem de prolific si cu o viata atat de fascinanta, ar trebui sa te inhami la o intreprindere dificila: pe langa parcurgerea numeroaselor volume publicate in timpul vietii si cautarea, teribil de grea, a poeziilor aparute prin periodice si a celor nepublicate, iti ramane de lecturat prin diverse biblioteci o biografie impresionanta referitoare la poet. Apoi, nu poti sa iti faci o imagine despre histrionicul poet daca nu ai vazut cel putin un fragment filmat care sa il infatiseze pe Nichita in ipostazele sale cu totul si cu totul specifice, sau sal asculti macar recitandusi, in maniera inconfundabila, versurile. Caci a incerca sa il cunosti pe Nichita citindui doar poeziile poate reprezenta un demers incomplet, hartia parand uneori neincapatoare pentru personalitatea sa. Din acest punct de vedere, Enciclopedia Virtuala Nichita Stanescu, lansata la inceputul verii de Muzeul Literaturii Romane in colaborare cu Societatea Culturala Noesis, pare o modalitate mult mai adecvata de al readuce in fata publicului pe poetul necuvintelor, pastrand cat se poate de mult din farmecul si seductia pe care acesta le emana in memorabilele sale intalniri cu prietenii. CDROMul cuprinde alaturi de cvasitotalitatea textelor lui Nichita (cititorii au rara ocazie de a gasi aici, adunate la un loc, multe texte inedite sau neaparute in volum) o impresionanta colectie de fragmente video, infatisandul atat pe Nichita Stanescu recitand sau dand interviuri, cat si pe cativa importanti exegeti (Alexandru Condeescu, Nicolae Manolescu), vorbind despre opera si personalitatea poetului. Nu lipsesc nici cateva inregistrari audio (una chiar inedita) care nil pastreaza pe Nichita recitand, dand interviuri sau vorbind despre George Calinescu. Tot aici, poate fi ascultata si ultima inregistrare audio cu Nichita realizata in toamna anului 1983. Poate cea mai impresionanta sectiune a CDROMului este aceea de fotografii, ce strange aproape 200 de imagini ale poetului, din copilarie pana in ultimul an din viata, in ipostaze dintre cele mai diferite: in imprejurari oficiale sau alaturi de prieteni. Mai pot fi vazute si cateva foi manuscrise si chiar desene originale ale poetului, alaturi de copertile volumelor de poezie aparute in timpul vietii. Toate aceste aspecte biografice sunt dublate si de un aparat bibliografic solid, enciclopedia virtuala continand si cateva dintre cele mai importante volume de exegeza dedicate poetului, apartinand lui Alexandru Condeescu, Stefan Aug. Doinas, Nicolae Manolescu, Mircea Martin, Adam Puslojic, Marin Sorescu, Laurentiu Ulici etc. (Gheorghita Aurelian Ion)



BACK