CULTURA » Literatura


« BACK

Imre Kertesz:

Cu lacrimi in ochi se vede foarte rau"

Imre Kertesz a primit Premiul Nobel pentru literatura pe anul 2002 - a anuntat, la Stockholm, Academia regala suedeza. Nascut la Budapesta, in 1929, mai intai gazetar, apoi traducator in maghiara al lui Freud, Nietzsche si Canetti, autor al mai multor comedii si scenarii cinematografice, precum si al catorva romane, pentru care a fost comparat cu Thomas Mann si cu Ernest Hemingway, scriitorul evreu este o persoana care a stiut sa faca arta acolo unde altii au intalnit doar dezolare si nevroza. In momentul in care Europa si Statele Unite au deschis o dezbatere despre Holocaust, reflectata deja in mii de publicatii, acest mare intelectual european care a trecut prin lagarele de exterminare de la Auschwitz, Buchenwald si Zeitz isi transformase deja experienta sa capitala in cultura, indepartandu-se cu oroare de orice tenta de sentimentalism. Interviul de fata a fost acordat in ambianta Caminului studentesc din Madrid si a aparut sub semnatura gazetarului Hermann Tertsch, in suplimentul duminical al ziarului El Pais.



Este aproape imposibil sa intalnesti pe cineva cu un suras mai candid si gesturi mai amabile, care sa fie, totodata, atat de lucid si obiectiv ca acest om. Si, de buna seama, e cu desavarsire exclus sa ai privilegiul de a cunoaste pe un altul atat de patruns sufleteste de cea mai coplesitoare dintre orori, capabil totusi sa transforme spaima in vibratii agreabile, calme si invaluitoare pentru toti cei din jurul sau. Evrei unguri victime supravietuitoare ale nazismului si comunismului au existat destui. Insa nici unul ca Imre Kertesz nu a stiut sa reinvie in opera sa tenebrosul trecut, facand apel la forta de netagaduit a amintirii, care revine mereu, in dialogul neintrerupt al victimei cu sine insusi (ca in Eu, celalalt - una dintre cartile sale cele mai frumoase), dialog care nu poate fi intrerupt decat odata cu moartea.

Autorul unor capodopere ca Fara adresa, Kadis pentru copilul nenascut sau Fiasko nu poate fi un scriitor ca oricare altul, iar simpla prezenta a lui Kertesz evidentiaza acest fapt mai mult decat orice. Pana si surasul sau, de o dezarmanta jovialitate, nu este altceva decat rodul unei uriase dorinte de reconciliere cu o lume in privinta careia, de altminteri, nu-si face nici o iluzie si care, cu nici un prilej, nu-l mai poate minti. Iar amabilitatea sa, tainuind o infima doza de dispret, apare ca o blanda razbunare, un soi de cavalereasca revansa pentru cruzimile si suferintele indurate. Poseda aceeasi privire limpede pe care cu putini ani in urma o avea Marek Edelmann, alt supravietuitor al oribilului plan nazist pentru exterminarea totala a evreilor din Europa. Edelmann a fost un erou al rezistentei in ghetoul din Varsovia, si nu numai acolo. Kertesz, aproape un copil pe atunci, este un martor care isi poate aminti corect toate ororile la care a fost nevoit sa asiste. Edelmann era un soldat, organizator de geniu al autoapararii, acolo unde nu mai exista aproape nimeni capabil sa se apere. Kertesz este versiunea genuina a individualistului in cea mai senina revolta pe care cineva si-ar putea-o inchipui. Arme n-a manuit niciodata. Munca lui a fost, asa cum el insusi o defineste, sa scrie in fum si sa sape cu pana un mormant in nori", amintind de versurile lui Paul Celan - victima, la randul sau si in felul sau, a Holocaustului - in care evoca pe evreii de la Auschwitz: Veti urca precum fumul in aer, apoi veti avea o groapa in nori, unde nu exista suferinta". Paul Celan si-a luat viata. Edelmann a murit in orasul polonez Lodz, octogenar, cu intreaga demnitate care ii caracterizase viata. Kertesz traieste inca, in ciuda oricarui prognostic initial, continua sa traiasca cu gustul fumului crematoriilor si mirosul carnii umane arse bantuindu-i memoria. Budapesta este locul unde el isi reaminteste si scrie. In clipa in care a fost descoperit de editorii germani si cand cenzura comunista si ignoranta occidentala au incetat sa mai constituie un zid virtual pentru literatura din Europa Centrala, succesul sau a devenit enorm.

>Romanul Fara adresa este o carte unica prin forta sa lipsita de orice urma de sentimentalism. Nelipsindu-i o anumita tenta autobiografica, acest volum este pentru multi cel mai bun roman scris vreodata despre Holocaust si una dintre marile opere europene din a doua jumatate a secolului al XX-lea. Folosindu-se de un limbaj produs - asa cum o spune autorul insusi - de dictaturile secolului, tanarul evreu Köves, din Budapesta, descopera lumea teroarei din lagarele de exterminare, transfigurand-o continuu, in timp ce el insusi se metamorfozeaza intr-un barbat cu priviri luminoase, al carui suflet ramane neintinat de orice urma de cinism si, in egala masura, departe de atingerea vreunei tangente sentimentale. Kertesz detesta sentimentalismul si-l critica mai ales pe regizorul Steven Spielberg, al carui film, Lista lui Schindler, il considera cel mai edificator exemplu al felului in care nu trebuie tratata chestiunea.

Cu lacrimi in ochi se vede foarte rau", le spune el studentilor din Camin in vreme ce, satisfacut, observa coperta ultimei sale carti traduse in spaniola, Kadis pentru copilul nenascut, aparuta la Barcelona. Imre Kertesz a venit, asadar, la Caminul Studentilor din Madrid sa vorbeasca despre Europa Centrala, cea de ieri si de azi, insa cuvintele si literatura sa sunt mai mult decat o analiza politica sau un rezultat al unor actiuni actuale. Scriitorul intruchipeaza memoria vie.

- Da, dumneata ai dreptate cand spui despre cartea mea ca este o rugaciune - zice el, surazand conciliator. Dar este o rugaciune a unui razvratit... Este o foarte frumoasa rugaciune, dar a unui om care-si intelege si accepta cu luciditate sfarsitul, care nu se mai simte in stare sa iubeasca, dar continua sa pastreze in suflet si in minte ideea transcendentei, simbolizata de o fetita cu ochi negri si pistrui palizi imprastiati pe nas si de un baietas cu ochii albastri - cenusii, veseli si aspri ca pietrisul.

- Critica literara a cazut de acord ca aceasta carte de dimensiuni relativ reduse, foarte usor de citit, demonstreaza o certa virtuozitate literara si, nu in ultimul rand, o luciditate a gandirii demna de invidiat. Dumneavoastra, care ati trait o mare parte din lucrurile descrise, avand totodata puterea morala si intelectuala de a le transcende, imi puteti spune ce este cu adevarat Mitteleuropa?

- Este o chestiune complexa. In realitate, in Europa centrala au convietuit tari total diferite. In primul rand, acum ne uneste tocmai ceea ce ne-a despartit un timp atat de indelungat de Europa Occidentala. Occidentul a fost pentru noi simbolul iluminismului si al drepturilor individuale, in tot acel rastimp in care noi ne mentineam in fel de fel de dictaturi.

>Intrebat daca nu impartaseste opinia altor intelectuali din Europa Centrala, multi dintre ei unguri, care sustin ca, fata in fata cu Occidentul americanizat, Mitteleuropa este aceea care mentine in viata esentele culturii europene, scriitorul se revolta:

- Lucrul acesta il poate spune, probabil, Konrad (celebrul romancier ungur Gyorgy Konrad), dar in nici un caz eu... Ce inseamna substanta europeana? Parerea mea este ca reprezinta absolut tot ce se refera la Iluminism si Democratie, adica idei care provin din tari ca Anglia, Olanda si toata partea de Nord a Europei Occidentale, descriind, fiecare in parte, evolutii foarte diferite. Este vorba despre dezvoltarea burgheziei si, deci, a societatii civile. Acest proces nu s-a produs niciodata in tari ca Ungaria, daca exceptam, poate, momentele imediat urmatoare anului 1867 (asa-zisul Ausgleich, in care Austria si Ungaria se reconciliaza oficial, formand imperiul bicefal). Ungaria a fost dominata totdeauna de puteri straine si de catre o mica aristocratie autohtona. Evolutia de la noi nu seamana catusi de putin cu aceea din Occident, unde a existat o mare reconciliere nationala dupa revolutii.

- Asadar, nu sunteti unul dintre nostalgicii Mitteleuropei?

- Nu, de buna seama ca nu sunt... Dimpotriva, cred ca in Europa Centrala lucrurile au avut o evolutie extrem de nesanatoasa, intreaga regiune este, pana la urma, o facatura bolnavicioasa care a creat, in unele societati, niste efecte maligne, dezechilibre grave ale caror consecinte se pot vedea pana azi. Desigur, rolul cel mai funest l-au jucat cei 40 de ani de ocupatie sovietica. Trebuie spus, insa, ca intarzierea fata de Occident era inca dinainte enorma. Dumneata nu trebuie sa uiti ca reforme de baza, cum ar fi cea a pamantului, nu s-au facut in Ungaria decat dupa cel de-al doilea razboi mondial.

- Sa revenim la omul Imre Kertesz si la opera sa. Cartile dumneavoastra, pe care le consider de neuitat, au ceva comun. De fiecare data porniti de la o experienta fundamentala pentru intreaga opera, anume captivitatea, dar nu va marginiti doar la datele propriei dumneavoastra sederi la Auschwitz, Buchenwald sau Zeitz, ci mergeti mai departe si reflectati asupra existentei acestui fenomen care a fost imensa masina a mortii de la Auschwitz si crima ridicata la rang de industrie din lagarele de exterminare, in general. In acest sens, azi are loc, mai ales in Europa si Statele Unite, o mare dezbatere despre Holocaust, reflectata in sute, daca nu chiar mii de carti si publicatii, in cereri de despagubiri pentru victime etc. Dumneavoastra ati declarat de curand: Cu cat se vorbeste mai mult despre Auschwitz, cu atat se intelege mai putin si se ritualizeaza si instrumentalizeaza excesiv". Cum intelegeti dumneavoastra aceasta polemica?

- Este greu sa va dau un raspuns. Exista o carte destul de violenta a lui Finkelstein, numita Industria Holocaustului. Nu am citit-o. Zilele acestea, insa, citesc o alta carte, cea a lui Peter Novick, intitulata Dupa Holocaust. Este o lucrare de un mare profesionalism, a unui istoric de factura excelenta, profesor la Chicago. Aici se descrie cum in anii patruzeci, imediat dupa sfarsitul razboiului, nu existau, practic, nici un fel de dezbateri si nici informatii despre genocid - din diferite ratiuni politice. Chiar evreii supravietuitori taceau, de asemenea si marile organizatii evreiesti. Apoi, acestea au utilizat genocidul pentru alte scopuri, mai ales pentru crearea statului Israel. Holocaustul, ca tema de dezbatere, apare din nou in anii saptezeci, treizeci de ani dupa producerea faptelor... Totul este foarte tipic in aceasta dezbatere in care, fara indoiala, exista multe interese, multe falsuri si multe manipulari, distorsiuni ale realitatii ca, de exemplu, dupa cum am mai spus, filmul lui Spielberg, imbibat cu acest sentimentalism care nu foloseste nimanui si nu ajuta absolut deloc dezbaterea esentiala despre ce anume s-a intamplat culturii europene la Auschwitz, cu Auschwitz si prin Auschwitz.

- Ce anume, dupa parerea dumneavoastra?

- Eu cred ca industria mortii de la Auschwitz, ca si dictaturile pe care le-a suferit Europa in secolul XX au produs o schimbare profunda in cultura europeana, de asemenea si in formele de viata.

- In textele dumneavoastra spuneti ca martiriul din lagarele de concentrare a luat sfarsit numai pentru ca se schimbase soarta razboiului si ca niciodata nu a existat ceva care sa poata fi considerat drept o condamnare expresa si fara drept de apel a ceea ce a fost Auschwitz-ul.

- Exact, eu cred ca universul concentrationar nazist si dictaturile europene au avut un efect profund si asupra acelor tari care nu le-au suferit, ca Statele Unite sau cele nordice. In Germania, odata cu preluarea puterii de catre nazisti, au luat nastere niste forte care aspirau sa tarasca intr-un anumit sens intreaga societate... Lucrul acesta, de fapt, a si reusit, pentru ca s-a creat acea masinarie al carei obiectiv principal era extinctia evreilor. In dinamica generata de nazisti, oamenii reuseau sa supravietuiasca doar integrati in aceasta masinarie. Este un exemplu de ceea ce, prin anumite mijloace, se poate obtine. Sunt convins ca si azi traim supusi unor forte creatoare dintr-o dinamica ce, desigur, nu este cea a lui Hitler si a Auschwitz-ului, dar care ii obliga pe oameni si pe tarile lor sa se integreze intr-o anumita forma de viata, prezentata noua ca extrem de benefica de catre mediile care s-au si convertit. Inca nu e bine studiat gradul de supunere si adaptare pe care le pretind, de pilda, marile consortii transnationale angajatilor lor. Se pot da multe exemple despre felul in care libertatile necesare pentru a putea trai o viata strict personala, existente in secolul trecut, se afla azi in pericol.

- Credeti cu adevarat ca omul secolului al XX-lea era mai liber decat cel actual?

- Nu, insa nu existau posibilitati de dominare totala a omului, azi, in schimb, mijloacele pentru a o face sunt absolut disponibile. De altminteri, dictaturile secolului trecut au generat instrumentele necesare pentru ca aceasta dominare totala a omului, a conceptelor lui, a informatiilor, a formelor si tiparelor de gandire sa devina posibile.

- In lucrarea dumneavoastra Eu, celalalt, reflectati impreuna cu protagonistul care, dupa suferintele sale ca victima sigura a unei dinamici ca cea la care va referiti, este incapabil sau refuza orice integrare sau adaptare, tocmai din repulsia absoluta de a pune sub semnul celei mai mici indoieli propria-i individualitate. Sunteti una si aceeasi persoana cu eroul cartii?

- Da, eu refuz sa ma adaptez si sa ma integrez. Totdeauna, dintr-un principiu, care a fost una dintre cele mai mari aspiratii ale mele - aceea de a ma mentine la marginea societatii unguresti sau, ca sa zicem asa, a societatii care ma inconjura in Ungaria. Pentru a scrie romanele pe care doream sa le scriu, trebuia sa desfasor o forma absolut independenta de gandire. La sfarsitul anilor cincizeci si inceputul anilor saizeci, au existat multi intelectuali care s-au adaptat, contribuind astfel la imensa minciuna oficiala. Ei au fost inventatorii celebrei autocezuri"... Eu nu puteam participa la aceasta conventie pentru ca, in primul rand, trebuia sa vad foarte clar, pentru a putea scrie despre soarta mea. Din acest motiv m-am tinut mereu departe de intreaga lume literara, nedorind nici sa public si nici sa patrund in Asociatia Scriitorilor.

- Cand v-ati decis sa scrieti?

- La nouasprezece ani am inceput ca ziarist in presa ungureasca, careia nu i se impusese inca cenzura absoluta comunista. Apoi am scris cate putin din toate: articolase, povestioare, scenarii de radio si vodeviluri. Fireste, am acumulat si alte multe scrieri care au ramas nepublicate. Apoi am inceput a-mi istorisi experientele mele de prin lagare. Fara adresa reusisem s-o public in 1975, dar cartea a ramas fara nici un ecou, deoarece existenta ei a fost trecuta sub tacere de catre cenzura.

- Si Kadis-ul?

- Kadis-ul l-am scris in timpul unei stari sufletesti teribile, pe vremea lui Kadar si Brejnev. A fost publicat in 1988. Si apoi, in 1989, editorul Rowholt a fost acela care mi-a descoperit opera. De atunci, pentru mine, totul s-a schimbat. In bine, desigur.

- Povestiti ca protagonistul din Kadis este un barbat care s-a prabusit sub greutatea trecutului sau, petrecut in lagarele de exterminare si apoi sub dictatura comunista... El esueaza in ultimul sau efort de a se mantui printr-o casatorie menita a fi o demonstratie pentru sine insusi asupra capacitatii sale de-a mai putea inca, dupa toate cele indurate, sa mai daruiasca iubire. Dumneavoastra ati ramas un om intreg, insa v-ati petrecut intreaga viata rememorandu-va suferinta si reflectand la aceasta. Lucrul acesta nu face viata mai usoara?

- Cine spune ca n-as vrea sa-mi fac viata mai usoara? Opera mea este un compromis cu mine insumi, cu memoria si cu umanitatea. Iudaismul meu este foarte enigmatic. Doar v-am spus ca nu sunt un evreu religios. Insa, ca evreu m-au dus la Auschwitz si ca evreu am stat in lagarele de exterminare... Tot ca evreu am ales sa traiesc si acum, intr-o societate de un antisemitism tot mai pronuntat. Sunt evreu si imi asum in totalitate aceasta conditie... De altminteri, acest lucru mi se reaminteste mereu...

Imre Kertesz scrie acum un nou roman care se vrea o continuare a Kadis-ului. Reflectand la aceasta opera, el scrie: In profunzimea marilor dezvaluiri, inclusiv acelea din care se nasc tragediile de neinvins, exista totdeauna un moment de libertate, un moment care acorda ceva in plus, o imbogatire a vietilor noastre si care ne face constienti de autentica realitate a existentei noastre si a responsabilitatii pe care o avem fata de aceasta. De aceea, cand ma gandesc la efectele traumatice ale Auschwitz-ului, paradoxal, reflectez mai mult la viitor decat la trecut".
>Traducere si adaptare de Ezra ALHASID


Copyright S.C. ADEVARUL S.A., Piata Presei Libere 1, Bucuresti, Romania


« BACK