CULTURA » Idei


BACK

Pe ce te bazezi, Marin Preda?

Daniel CRISTEA-ENACHE

Am recitit de curand, cu mari delicii, Viata ca o prada. M-a impresionat puternic, si de aceasta data, capacitatea lui Marin Preda de a extrage sensuri fundamentale din cele mai sterse intamplari ale existentei, din cele mai banale episoade ale ei. Lucruri care, pentru altii, nu au nici o valoare, nu inseamna nimic, dobandesc, in lumina in care stie sa le puna autorul Morometilor, un contur memorabil. Un pilon al acestei scrieri autobiografice, sau, dupa formula lui Maurice Nadeau, al acestei confidente organizate literar", este neindoielnic figura tatalui _ care se impune nu altfel decat prin forta cuvantului. Ma uitam la el si ca totdeauna glasul cu care imi spunea aceste cuvinte ma facu sa inteleg mai putin ceea ce spunea. Cum o spunea, asta era uimitor. O vesnica surpriza." O vesnica surpriza, si o dragoste nealterata de neintelegerile dintre tata si fiu. Marin Preda si-a iubit parintele, intr-un secol in care la moda este sa-l urasti pe tatal inevitabil castrator", cu o dragoste ce nu i-a alterat catusi de putin luciditatea. Simtirea" nu s-a dezvoltat paralel cu ratiunea, ci ca un efect al ei. Aventura constiintei sale, pe care se pricepe, in Viata ca o prada, sa o faca fascinanta, incepe si continua, nu fara obstacole, si nu fara depasirea lor, printr-un fel de calchiere a unei experiente morale superioare, ce-l pre-determina. Altii copii ai viitorului Ilie Moromete nu-si inteleg tatal, si prin urmare nu-l iubesc; cel ce avea sa devina scriitor il studiaza insa atent, si trage concluziile" afective de rigoare. Felul taranului din Silistea-Gumesti de a vedea si a judeca lumea il scoate din randul satenilor obisnuiti, si il impinge catre literatura; dar aceasta perspectiva, care e si una morala, se comunica mai intai fiului. Cum?

Deloc uimitor", in nici un caz ca o vesnica surpriza". Viitorul mare scriitor nu va ajunge la acest stadiu printr-un fel de salt fantastic (si ilogic) pe deasupra zonei intinse ce separa cele doua existente. Marin Preda nu va deveni, peste noapte, Marin Preda, descoperindu-si un mare, nesecat talent de scriitor _ si nu va da, in copilarie, semne de precocitate creatoare. Este, desigur, mai altfel, este nitel mai bleg", dar acesta nu e inca un argument puternic. - Pe ce te bazezi? ar putea fi intrebat, la o adica, copilul ce framanta in el, stiind sau nu, aluatul unui viitor inalt. Am gasit, la aceasta noua lectura a unei carti incantatoare, un posibil raspuns la intrebarea deloc usoara, destule elemente care, luate separat, nu inseamna mare lucru, dar care ofera, impreuna, o explicatie. Pentru viitorul mare scriitor, fiu de taran, frumusetile naturii" si nobletea" animalelor (cati scriitori n-au fost inspirati de aceste viziuni, cata literatura nu s-a facut cu ele!) sunt niste cuvinte fara sens, pentru ca nu au acoperire in realitatea cunoscuta, traita de el. Iata un pasaj care ar scoate-o din minti pe Brigitte Bardot: Ma scoteau din sarite cainii, mai ales o catea pe care o hraneau toti, se ingrasase si toata ziua latra trecand de la o vila la alta Heam, heam, heam Radu Boureanu era foarte grijuliu cu ea, ii dadea oase, o mangaia Aruncam in ei cu pietroaie Mirosind milosii in jurul vilei-cantina, venisera cu duiumul, flocosi si poltroni, nu fugeau cand ii goneam, stiau ca altii ii protejeaza. Se uitau urat la mine, ce-ai domnule cu ei? Ca nu iubesc animalele Imi aminteam animalele Bisisica cainii la noi in curte nu-i razgaia nimeni, nu-i indopa sa hamaie la fereastra fara nici un rost, se duceau dracului la paie si se incolaceau acolo pana dimineata". Iata un altul, mai tare": Animalele, in afara de cai, nu-mi vorbeau nici ele caci mugetul sau behaitul lor nu-mi spunea decat ca le e foame sau sete sau ca trebuiau date la taur. Vantul, vijelia, trasnetul, zapezile nu-mi dadeau un fior cosmic, mi-erau familiare. Nu ma contopeam cu ploile, sa cada apa peste mine si eu sa stau sub ea si sa gandesc ca sunt fiul naturii, cu nimic deosebit de animale si pasari, de pestii din balta si rata salbatica Nu credeam ca pamantul e in mod egal al meu si al lupoaicii din padure Singurul lucru care ma facea sa raman mut de fascinatie era cuvantul rostit de oameni. Obiectele nu-mi spuneau nimic, un scaun, un pat, un lant n-aveau pentru mine nici o semnificatie, in afara aceleia ca in pat te culcai, pe un scaun sedeai, cu un lant legai o vita." Si in alte imprejurari, si cu alte ocazii, indiferent de varsta, de experiente, in orice punct de pe traseul aventurii constiintei, Marin Preda nu pare deloc, dar deloc impresionat de ceea ce zice lumea", de sentimentele frumoase, nobile pe care e frumos, e nobil sa le ai. E drept, nici nu-si propune sa fie altfel cu tot dinadinsul, sa faca pe dos decat fac toti ceilalti, sa fie nonconformist pentru a-si marca individualitatea. Aceasta individualitate se exprima in chipul cel mai firesc, in toate imprejurarile vietii _ o viata personala devenita omogena tocmai prin remarcabila inchegare interioara a protagonistului. Am vazut deja pragmatismul firesc al eroului, si totodata pozitivismul" lui, adecvarea la obiect, la natura acestuia; Preda nu falsifica sI nu se falsifica pentru a corespunde unei viziuni de scriitor-model. Alte intamplari prin care trece, de-a lungul unei copilarii si adolescente, totusi, fara mari framantari, intaresc in el aceasta perspectiva, in care viata e vazuta de aproape si concret, iar nu teoretic si abstract. E vazuta astfel pentru ca e traita cu adevarat, si deci poate fi cunoscuta si comparata cu versiunile edulcorate din multe carti. La drept vorbind, eroul nu este deloc bleg" ori adormit"; stie cum sa ne demonstreze contrariul: M-am dus in banca mea si m-am asezat si abia atunci un val de ura mi s-a urcat in inima impotriva batranului domn. Ce-avusese cu mine? Ce rau ii facusem? Adica de ce sa-mi scoata el mie matele din mine? Ma facuse el, imi platea el taxele, muncea el din greu sa-mi cumpere haine si carti? Numai tata avea acest drept" E atos, increzator in el si-n dreptatea sa, isi apara nu cu fanatism, dar cu incapatanare ideile, convingerile, felul sau de a fi. Adolescent fiind, se indragosteste de o tanara, si isi pune intrebarea daca si ea simte ceva pentru el. Se uita intr-o oglinda si el insusi e dezamagit de felul cum arata. Nici o speranta, mi-am zis, sa-i plac acelei doamne Ei si? Am dat din umeri cu nepasare. Bine ca imi place ea mie". Eroul ar putea parea, prin inmultirea exemplelor de acest tip, limitat _ oamenii fara complexe si fara indoieli au, in general, un alt tip de omogenitate: una a stupiditatii multumite de sine. Dar iata ca aceasta incapatanare in a-si sustine punctul sau de vedere, partitura sa, pragmatismul cu care este dusa lupta de zi cu zi, egoismul fundamental, pe care-l putem intelege, pentru ca e o conditie minimala" a existentei _ fiind sinonim cu instinctul de conservare - se transfera, innobilandu-se, din lumea oamenilor in cea a cartilor. Fara complexe in lumea reala (Ei si?"), Marin Preda nu le va avea nici in cea a literaturii, unde, de regula, autoritatile constituite te zdrobesc", sau macar te indoaie sub povara respectului ce trebuie sa-l porti. Ei, uite ca nu trebuie sa porti intotdeauna, acest respect! Daca nu intelegi, nu mima ca intelegi; nu fi prea modest, prea umil; sI, mai ales, fii curios! In lumea care-ti este repartizata" (cea reala), incearca sa faci tot ce poti in conditiile date. In lumea pe care poti s-o alegi (cea a literaturii), incearca sa treci totul prin tine, sa nu preiei lectii gata invatate de la altii, in fine, sa fii tu insuti _ nici mai mult, dar nici mai putin decat atat. Reflectiile tanarului Preda pe marginea cartilor citite mi se par extraordinare, nu atat prin excelenta, cat prin savoarea autenticitatii lor. Cititorului ii plac multe, si multe, totodata, nu-i plac. De pilda, domnul Goliadkin n-avea nici un haz. Intai ca nu cunoscusem niciodata un nebun adevarat, ci doar un fel de don Quijote care se scrantise din dragoste, cutreiera, pe un fel de Rosinanta din Silistea, campurile si padurile, alergand dupa fantoma iubirii lui. Il chema Chiran Tema dedublarii constiintei umane, pe care aveam s-o descopar mai tarziu la Dostoievski, imi scapa. Domnul Goliadkin nu m-a speriat deloc" Mai tarziu, dar nu cu mult, inca tanarul Preda il citeste pe Nietzsche, la recomandarea lui Miron Radu Paraschivescu. Comentariul si parafraza, colorate de verva lectorului, sunt si ele savuroase: Acest Zarathustra mi-a facut impresia ca trebuie sa fie o specie de profet indian, persan sau brahman, o traducere facuta de filozof dupa o opera necunoscuta sau reluata dupa texte vechi. Indienii astia au obiceiul sa moara voluntar, apoi sa se trezeasca tot voluntar, sa se ridice in bazduh dupa indelungi practici yoghiste, sa atinga Nirvana. Krishnamurti era mult mai interesant decat acest Brahmaputra care vorbea ditirambic, cu o verva neobosita. Se intelegea bine cu soarele caruia ii spunea, o, mare astru, care ar fi fericirea ta daca nu ne-ai lumina pe mine, vulturul si sarpele meu? () O poezie abia franata, o poezie a gandirii insa, dar si a unei exaltari lucide, curgea ca un torent peste pagini. Era greu sa spui ca insasi gandirea era si ea aruncata in aer, fiindca gandirea exista, dar una abia coerenta. Ce facea el in caverna lui din munti? Urmaream pagina dupa pagina sa-l vad trecand in sfarsit la actiune, fiindca ceva pregatea, dar ce? Evanghelia dupa Matei avea patruzeci de pagini, in care gaseai o noua religie, pe concret (s.n.), cu parabole clare, o viata, o rastignire si o inviere. Åsta nu mai termina cu profetiile lui delirante si in plus nu patea nimic si nici nu era limpede cum dupa spusele lui puteai deveni supraom. M-am uitat la sfarsit sa vad daca intr-adevar infaptuia sau patea ceva. Nimic, statea mai departe, in caverna, iesea afara, vorbea cu soarele, pasarile, animalele il inconjurau, etetera, etetera M-am uitat prin celelalte doua volume. Acolo, da, era filozofie, dificila insa pentru gustul meu de claritate, si poate ca si limba era un handicap, nu citisem pana atunci filozofie decat in traduceri.". Nevoia de claritate e mult mai puternica decat conformismul" de a-ti placea Nietzsche chiar daca nu intelegi din el o iota (sa-ti placa pentru ca e bine, e frumos, esti cult" daca-ti place); bun, si totusi, care e solutia? Nimic mai simplu: - Miroane, spune-mi tu ce e supraomul lui Nietzcshe, rezuma-mi tu filozofia lui, fiindca nu pot sa-l citesc, ma enerveaza."

Mai trebuie adaugat ceva, pentru a nu falsifica prin omisiune acest portret intelectual si totodata moral al unui erou caruia, hotarat lucru, nu-i place sa pozeze. Recunoaste, dupa cum am vazut, deschis ca un lucru nu-i place, arata si de ce nu-i place, dar nu descoperim in tonul cu care face aceste afirmatii (negatoare!) nici o infatuare. Critica nu e o forma de a-l cobori pe un mare scriitor pentru a se urca, pe sine, proportional. Nu dintr-un stupid orgoliu isi pune tanarul Preda aceste intrebari, ci din nevoia imperioasa de a intelege. De a intelege cu adevarat, nu de a mima comprehensiunea. Citim pentru noi insine, pentru a ne largi universul interior, nu ca sa dam cu tifla valorilor, avand despre noi o imagine obligatoriu favorabila. Poate ca acum Nietzche nu ne spune mare lucru, dar poate ca acest lucru se intampla si din vina noastra, nu numai a lui. Poate ca nici noi nu suntem infailibili: imi parea rau ca nu puteam inca sa-l citesc pe filozof integral. Imi aparea, intr-o fulgerare, ca un demon si la douazeci de ani demonii ne atrag mai mult decat ingerii Dar nu eram pregatit sa-l intalnesc M-am reintalnit cu el multi ani mai tarziu, dupa ce am fost contrariat de neocrestinismul si fatalismul tolstoian.". Lipsa de complexe a cititorului, absenta sentimentului de vinovatie atunci cand citeste opera unui mare scriitor si descopera ca nu-i place, atitudinea critica si deplina relaxare psihologica (Ei si?"): toate acestea, cred, n-ar insemna nimic, nu s-ar coagula intr-o experienta superioara, daca ele nu ar fi insotite de o mare onestitate. Asa cum ii tratezi pe altii, oricat de mari ar fi ei, trebuie sa te tratezi si pe tine insuti. Scrupulele n-au nici o valoare, cand tu esti scos din cauza. Simtirea" este, iata, inca o data, dar acum intr-un alt plan, strans legata de ratiune: cand ne place, ne place pentru ca intelegem, si cand nu intelegem, nu mintim ca ne place. Cititorul e, ca si omul social, in acelasi timp prudent si curios, construind pe baze solide, mergand din aproape in aproape _ si ajungand, din acest motiv, departe. Fascinatia pe care o are pentru cuvant (si pe care a dobandit-o auzindu-l, intelegandu-l si de aceea iubindu-l pe tatal sau) il impiedica sa-l batjocoreasca, sa-l foloseasca fara rost si fara har. Iar harul de scriitor nu consta in potrivirea mestesugita a cuvintelor, sau in utilizarea unor teme literare" cu tot dinadinsul: am inteles si n-am uitat ca se poate scrie despre orice, ca un om, un animal, un mediu social, un lucru au in constiinta artistului o importanta egala."

- Pe ce te bazezi, Marin Preda, cand iti spui, in sinea ta, ca vei fi un mare scriitor? -Pe mine, monser.

P.S. Stiam, cand am inceput sa scriu critica literara de intampinare, ca ma expun la anumite riscuri. Stiam ca subiectivitatea autorilor despre care scriu ii face sa ma acopere de elogii atunci cand le laud cartile, si sa ma injure cu pofta, in particular sau in pagina tiparita, atunci cand ii critic. E regula jocului, ca sa zic asa, si o respect, desi nu mi se pare fair. Pentru ca, de fiecare data, am pornit de la texte si am ajuns la autorii lor, si nu invers; daca un text mi-a placut, nimic, dar nimic altceva nu mi s-a mai parut important. Cititorii Adevarului literar si artistic isi amintesc, poate, ca am scris nu demult o cronica in trei episoade despre o antologie realizata de Cezar Paul-Badescu, tanar redactor al Dilemei, pe marginea cazului Eminescu". Nu mi-a placut deloc aceasta antologie, si am adus mai multe argumente pentru a justifica aceasta impresie. Jignit, probabil, de moarte, si abil, nevoie mare, Cezar Paul-Badescu a lasat sa treaca un timp, pentru a ma demasca" apoi in revista la care e redactor. A, nu, sa nu credeti ca a suflat cumva vreo vorba despre cronica mea pe marginea antologiei sale! Mai mult ca sigur ca n-a citit-o, caci nu da doi bani pe mine. Altceva il framanta pe el. Ce anume? Imi fac publicitate, catarandu-ma pe sicriele lui Valeriu Cristea si Ov. S. Crohmalniceanu. Am fost naiv, recunosc. Voi continua sa scriu, asa cum stiu si asa cum cred, despre operele unor autori, dar in asteptarile mele va intra, de acum incolo, si jegul moral al cate unui Cezar Paul-Badescu. Nu se poate altfel.



Copyright S.C. ADEVARUL S.A., Piata Presei Libere 1, Bucuresti, Romania - All rights reserved


BACK