CULTURA » Idei


BACK

Acad. Zoe Dumitrescu Busulenga:
"Pentru omul superior, libertatea nu e decat interioara" (II)

Melania MANDAS VERGU

-Ati avut probleme cu Paraclisul?

- Da. Iata ca, astazi, nici Accademia di Romania, nici Casa de la Venetia nu mai au un academician in frunte, ceea ce este o mare tristete, fiindca era normal sa fie respectat statutul-testament al celor doi geniali, Parvan si Iorga. Astazi, insa, nu mai conteaza modelele, totul e o apa si-un pamant.

- Si totusi conteaza modelele, pentru ca generatia tanara are nevoie de modele. Unde ar trebui sa le cautam?

- Nu se poate trai fara modele. Tinerii sunt total debusolati. Nu vedeti ca toate datele sociologice releva faptul ca sunt tot mai debusolati? Au totusi credinta in Dumnezeu si au nevoie de valori. De unde sa le ia, daca nu exista acele persoane care sa le deschida drumul catre valori si daca ei aud ca tot ceea ce consideram noi, batranii, valori, nu sunt valori, sunt non-valori? Atunci in mintea lor se face o confuzie absolut dramatica uneori.

- Considerati ca traim o perioada dura din punctul acesta de vedere? Cine sa impuna valorile? Scoala, familia, presa?

- Am sentimentul ca familia nu mai are coeziunea pe care o avea odata. Nu mai e legata de acea caldura, de acel fluid insesizabil care unea membrii unei comunitati familiale. Scoala ar trebui, parintii pot sa infuzeze foarte bine credinta, presupunand ca ei nu au cultura. Daca parintii ar fi intelectuali...

- Chiar daca unii nu s-au nascut cu biblioteca in casa, nici nu au fost educati sa se duca spre biblioteca.

Credeti ca traim o perioada critica pentru literatura romana, pentru cultura romana?

- Este o perioada critica. Daca lucrurile ar merge pe un fagas istoric normal, ar veni dupa actiune, reactiunea si invers. S-ar linisti lucrurile si s-ar aseza pe un fagas istoric normal. S-ar reconstitui un fel de atitudine respectuoasa fata de un trecut pe care, in general, il contestam, pentru ca, in general, se contesta trecutul in versiunea new-age", pe care foarte multi au adoptat-o fara sa stie despre ce e vorba. Daca nu ne-am reveni, atunci sansele de degradare ar fi din ce in ce mai mari. Marea masa a concetatenilor nostri traieste totusi intr-o perioada de lipsa de valori. Eu ma gandesc la muzica. Nu ma gandesc la muzica mare, muzica culta, care si ea sufera pentru ca nu mai este asa de pretuita - nu se mai bate lumea pe concertele de la Filarmonica sau de la Sala Radio, iar marii solisti nu mai sunt asa de pretuiti ca pe vremuri. In schimb, vine Michael Jackson si mii de pusti se omoara pe arene. La intrebarea care mi s-a pus: ne mai putem intoarce?" e foarte greu de raspuns. E foarte greu sa te intorci. Inapoi de la manele la J.S. Bach? Cine ne poate scoate din aceasta letargie, daca nu modelele! Am impresia ca natiunea asta vrea sa fie neaparat ca altcineva. Vrem ca acolo". Fiecare acolo" este acolo, nu aici. Avem si noi aici"-ul nostru, dar cum sa le scoti din cap asta? Ce e al lor, e al lor si ce e al nostru, e al nostru. Noi abolim trecutul, abolim radacinile. E foarte complicat! Procesul este foarte insidios si poate prinde. Vad ceva la vecin si vreau sa fiu ca el. Dar eu am trecutul meu, am determinarile mele interioare si nu pot sa fiu ca el, pentru ca el are alte motivatii, alte conditionari. Niste oameni foarte cultivati si neimplicati politic ar putea face aceasta. E foarte greu insa! Dupa 12 ani inca nu se poate pune problema. Peste 20-30 ani, cand lumea va fi inteles ce inseamna democratie...

- Sunteti mai pesimista decat dl. Brucan!

- Pentru omul de rand, libertatea inseamna a iesi cu bata la drum. Pentru omul superior libertatea nu e decat interioara, ceea ce e un adevar trist. In general, adevarurile sunt cam triste si de aceea lumea nu le iubeste.

- E greu acum sa stabilim o ierarhie. De cate ori incercam sa aducem in fata o valoare, apar persoane care arunca cu noroi si pun in loc.. persoane de mucava. Ati mai trait astfel de timpuri? Cum se poate iesi din impas?

- Nu stiu la ce scara s-au produs fenomenele. La noi, sa zicem, perioada pasoptistilor si imediat postpasoptista - desi nu se compara ca scara - a fost o astfel de perioada in care se urmareau modele straine cu pasiune. Se adoptau fara nici un fel de rigoare critica institutii, carti, mod de viata. Este ceea ce numea Maiorescu formele fara fond". Maiorescu a avut curajul si a infruntat public, fiindca nu risca politic decat sa-l besteleasca liberalii. Timpul" lui Eminescu era citit zilnic de C.A. Rosetti, care era dusmanul de moarte al conservatorilor, cei care pastrau esentele, nucleele puternice de traditie. Sigur ca a fost un fenomen de tranzitie si ca atare pasager. Dar sansa care a fost? Ca Maiorescu i-a avut langa el si i-a lansat pe Eminescu, Caragiale, pe Creanga, pe Slavici. Adica a oferit niste modele de autentica culturala. Cand va veni si la noi acel Maiorescu care sa nu fie amenintat de toate partidele politice? Va dati seama cum ar fi atacat, insultat un Maiorescu astazi si mai ales de cate partide? Esential ar fi ca el sa aiba in jurul lui o pleiada de oameni de cultura si mai cu seama de creatori.

- Nu putem vorbi astazi despre creatori?

- Slava Domnului, romanu-i foarte talentat, dar nu trebuie sa-i zapacesti zilnic mintile cu sminteli. Ca sa nu-si paraseasca matca lui proprie, izvorata din niste radacini, dintr-o istorie a spiritului, a intelectului, a creativitatii insasi. Daca nu-i pui in fata modelele autentice, el ce poate sa inteleaga si sa faca? Am gasit o foarte frumoasa definitie a artei postmoderniste: arta care infatiseaza viata si arta in cioburi. Excelent! Totul este fragmentat, totul este sfasiat, totul este vulgarizat, din nenorocire, degradat sub aspect al formei. Ma gandesc la lb. romana, care a ajuns unde a ajuns. Este una dintre marile mele dureri. Se vorbeste... execrabil! Daca Adevarul, care este cel mai important si serios ziar, are o rubrica Flagrant". Flagrant este adjectiv. A fost asumat cu substantiv. Am avut o deziluzie flagranta...". Asta m-a surprins, recunosc. Vis-a-vis, in loc de fata-n fata, derularea in loc de desfasurare. Este catastrofal ceea ce se intampla. Avea Odobescu o vorba despre limba romaneasca - o limba spornica si vartoasa", adica o limba bogata si cu impact. Foarte frumos spus. Impact asupra mintii si asupra inimii. Or, impactul lingvistic astazi este zero. Se poate vorbi, se poate trancani la nesfarsit, dar fara nici un efect.

- Care este una din marile bucurii pe care le-ati avut?

- Va spun drept! Poate n-o sa ma credeti, dar eu sunt batrana si cu atat mai mult, apropiindu-ma de sfarsit, cu atat mai mult socotesc lucrurile acestea ca pe cele mai mari bucurii: bucuriile spirituale, de natura spirituala. O participare la o liturghie extraordinara, la o rugaciune extraordinara. Acestea sunt, dupa parerea mea, cele mai mari bucurii. Dupa aceea, bucuriile muzicii. Acolo este centrul vietii mele. O auditie extraordinara era o stare de beatitudine aproape ca ora de rugaciune, fiindca muzica este cel mai direct drum catre Dumnezeu.

- De ce Varatec, doamna academician? De mai bine de 25 de ani, Varatec...

- A fost, anul acesta, al 28-lea hram. De 28 de ani. A fost o intamplare, sa zicem. Dar nu este nimic intamplator pe lume. Totul e facut de sus. M-a invitat aici prietena mea Valerica Sadoveanu, in fiecare vara. Din ce in ce mai mult m-am apropiat de Varatec, am cunoscut Varatecul, am cunoscut celelalte manastiri dimprejur, m-am imprietenit cu preotii, cu staretii, cu calugarii. In 1985, cand Valerica s-a prapadit, am ramas in locul ei, fiindca intre timp maicuta stapana a acestei case plecase in America impreuna cu fratele ei, trimisi de Patriarhia Romana, si Inalt Preasfintitul Pimen al Sucevei si Radautilor, al treilea proprietar al casei, ne-a ingaduit aici. Au ramas aici maicuta batrana si cea tanara si erau singure si neajutorate si eu m-am ocupat de ele materialmente. Ne-am apropiat sufleteste foarte mult de ele, sotul meu si cu mine. Dupa ce a murit sotul meu, vin cu sora mea si de atunci stam aici cel putin 9 luni pe an, din aprilie pana-n noiembrie.

- Cat a contat totusi ca Varatecul insemna macar o parte a lui Eminescu, faptul ca aici se intalnea cu Veronica Micle?

- Abia pe urma am aflat ca Eminescu a stat in casa aceea de laga cimitir. Ati auzit ce intentioneaza sa faca cei de la Fundatia Lucretiu?

- Vor sa restaureze casa.

- Da! Sunt niste copii extrem de entuziasti si nu se opresc la nici un obstacol. Au fost unii, chiar din judetul Neamt, care au vrut sa puna obstacole. Ca nu-i adevarat, ca n-a stat acolo Eminescu, ca el a stat cu Veronica Micle, ca si cum, la vremea aceea, Eminescu, care era atat de decent, atat de discret in legatura aceasta, era un om de-o cuviinta extraordinara, ar fi stat cu ea in casa maicilor acum 100 de ani. Lucrul acesta este imposibil. Noua ne-a povestit stareta, Maica Pelaghia, care avea 102 ani cand am cunoscut-o eu. Cu Valerica am fost la ea, si avea o memorie extraordinara. Isi aducea aminte cum ieseau si se duceau la plimbare, dimineata, Eminescu cu Creanga. Creanga a venit si el aici la Varatec, pentru ca, la un moment dat, avea impresia ca Eminescu ar fi tratat mai bine aici, la bolnita, la Manastirea Neamt, decat la spitalele celelalte, si-l adusese aici. De altfel, l-a dus pe Eminescu la impartasit, la spovedit. Exista in acest sens o consemnare a unui preot. Cei de la fundatie sunt gata sa inceapa constructia. Au deschis si conturi, dar numai doua persoane au contribuit pana acum. Recent a fost un colocviu pe aceasta tema. Oamenii nu prea stiu. Eu am vorbit despre corelarea dintre cultura bisericeasca si cea profana, despre si cum ar trebui sa se intrepatrunda, si cum se intrepatrundeau in trecut. Osmotic, intr-un chip firesc. Astazi, exista o secularizare a bisericii. Semnalul l-a dat Franta la Revolutia franceza. Ori, asta e o problema. Practic, intelectualii nu mai au legatura cu biserica, in modul pe care-l aveau pe vremuri. Aceasta scriam si in studiul meu Credinta si cunoastere la Eminescu", cand am spus ca in arcul credintei lui au fost nenumarate franturi sau nenumarate falii, dar educatia religioasa primita in copilarie, de la surorile mamei lui, care erau maici la Agaton, la schit, a ramas in el imprimata si s-a regasit, rearatat, a reaparut in anii de sfarsit. In acele foarte frumoase rugaciuni, in sonetul acela superb vino asupra mea, lumina lina" sau celalalt, rugamu-ne indurarilor luceafarului marilor", in Dumnezeu si om", Invierea", Colindele". E foarte important pentru intelectual sa aiba temelia de credinta. Copilul nu stie ce-i aceea credinta, dar ii inculci, infuzezi continuu acea credinta, invatandu-l randuielile. Ducandu-l sa-l impartasesti, sa-l spovedesti.

- In final, un cuvant pentru tineri, tocmai in ideea modelelor.

- Acum aproape o luna, in acest hol, se stransesera vreo 20 de tineri, membrii ASCOR de la Iasi. Am stat doua ore si jumatate de vorba cu ei, fiindca pentru asta venisera. M-au intrebat lucruri atat de duioase, de induiosatoare pentru mine, in ceea ce-i privea. Ma uitam la ei cu dragoste si cu mila, fiindca ma gandeam la ce-o sa-i supuna viata, la cate incercari. Ma intrebau Cum sa rezistam, doamna Busulenga? Cum sa nu cadem in ispite?" Le-am spus: Copii, faceti-va o platosa. Eu nu pot sa va spun mare lucru, pentru ca fiecare om are destinul lui si are un raport al lui interior cu propriul lui destin. Constituiti-va o platosa a voastra si aceasta sa fie o platosa a seninatatii, a dragostei pentru toata creatia, pentru tot ceea ce se afla sub soare. Sa va fie gandul pe verticala. De multe ori am spus sa nu uitati ca exista verticala". Pentru ca daca uitam verticala, ca exista Dumnezeu, suntem terminati, si sub raport spiritual, dar si omenesc propriu-zis. In aceasta platosa, rugaciunea sa fie foarte bine fixata, pentru ca e nevoie de ea in momentele grele. E nevoie de chemarea noastra. Fiecare dintre noi, cand ne intalnim cu greutatea, cu un obstacol, cu o neplacere, cu o nenorocire spunem: Ajuta-mi Doamne! Da, Doamne!". Frantura aceasta de rugaciune am putea s-o spunem mai des. Si mai este ceva. O sa va spun acum cum faceam eu foarte mult in tineretea mea. Mergeam pe strada, alergam de la un curs la altul, de la o facultate la alta si incercam sa gandesc pozitiv, pentru toata lumea, fiindca puterea gandului este enorma. Trebuie ca fiecare dintre noi sa devenim un emitator de unde pozitive, de unde de dragoste, de pace, de bucurie si de lumina. Eu socotesc ca daca tot timpul am zice Doamne, sa daruim semenilor nostri un gand de dragoste, pace, bucurie si de lumina", daca tot timpul am gandi asa, in momentele noastre libere, am crea o adevarata noosfera spirituala. Am impresia ca ceea ce este agresat la noi este tocmai noosfera, de care vorbea asa de mult Camil Petrescu. Noi trebuie sa ne impotrivim agresiunii noosferei, cu gandirea pozitiva, cerand pentru lume, pentru semenii nostri, pentru aproapele nostru. Sa gandim intotdeauna la aproapele nostru. Astazi, am ajuns sa nu mai fie aproapele nostru. Este departele nostru. Ma tem ca, daca nu vom gandi pozitiv legatura noastra cu aproapele o sa ajungem acolo unde a zis Nietzsche. Suntem in pericol sa ne izolam. Alienarea aceea, despre care s-a vorbit atata vreme de la jumatatea secolului trecut, ne ameninta pe toti. Singura iesire din asta este indreptarea catre aproapele nostru. In felul acesta indeplinesti si o porunca Dumnezeiasca si realizezi si o comuniune sociala, fara de care lumea nu mai poate exista. Sa iertam tuturor, cum zice Mantuitorul. E adevarat ca e groaznic de greu, dar macar nu-i face rau, bucura-te de bucuria lui sau indurereaza-te de durerea lui. Asa se spune, ca de durerea lui mai degraba te indurerezi, decat sa te bucuri de bucuria lui.


Copyright S.C. ADEVARUL S.A., Piata Presei Libere 1, Bucuresti, Romania


BACK