CULTURA » Idei


BACK

zero

0o Fahrenheit

Cristian Tudor POPESCU

Ca si cum m-as masturba in baie speriat ca ma prinde nevasta, seara, tarziu, citesc cateva pagini din cate-o carte. O carte. N-as fi putut banui acum zece ani, ce lucru extraordinar, erotic, exotic, tropical este o carte. N-as fi putut banui ca voi ajunge sa simt ceva din febra infractorilor din anii '50, care citeau Kafka sau Blaga in coperti de Cartea Rusa. Sau a detinutilor politici care ascultau o carte povestita de unul dintre ei intre doua ture ale gardianului.

Sa dea Dumnezeu sa fiu eu proroc mincinos, dar tare mi-e teama ca bietii copii o sa regrete in curand ca nu i-am invatat bulgareste. Cu oamenii nostri politici, incepand de la Cel mai de sus si ispravind cu Petrache Gruber, intendentul Clubului Mandy, vad eu bine unde mergem. Un dezastru mare ne pandeste un dezastru incalculabil; si nu vad in toata Europa astazi pe nimeni care sa ne compatimeasca macar dacomacedoromanismul in faliment, darmite sa ne deie o mana de ajutor. Ce am facut, ce am dres, nu stiu; stiu ca lumea intreaga nu ne poate suferi. Am abuzat, prin spirit de parada si de bravadura, de inchipuit prestigiu; am profesat cu furoare insolenta grandomania; am tot aruncat praf in ochii lumii pana cand am ajuns in sfarsit sa dispunem lumea intreaga a face astazi haz de nenorocirile noastre. Au ajuns bulgarii sa ne deie in fata lumii lectiuni de omenie si de tact politic."

Pana aici apuc sa citesc dintr-o scrisoare a lui Caragiale catre Petre Missir si cad in somn ca in mormant. Dar nici in vis nu scap de sentimentul acut al clandestinitatii si vinovatiei: in loc sa fac ceva util, citesc dintr-o carte. In loc sa ascult un buletin de stiri, sa vad un telejurnal, un talkshow, in loc sa treier Mediafaxul, un Havas al timpului nostru, sau sa cutreier plaiurile nesfarsite ale Internetului, ma claustrez in celula dreptunghiulara a unei carti vechi de o suta de ani. Timp pierdut. A nu fi conectat astazi la toate prizele prezentului inseamna moartea. A inceta sa mesteci momentul pentru al scuipa apoi ca marfa vandabila e mai grav, e o rusine.

Prin anii '80 citeam Nikolai Berdiaev, Problème du communisme", ca si cum as fi patruns prin efractie intr-o centrala atomica subterana. Acum, e deajuns sa-mi opresc cateva clipe ochii pe versurile lui Ottokar Wratislas de Lubicz Milosz ca sa traiesc gestul interzis: Du fond du corridor obscur et froid du temps/ Soyez bienvenue, solitude, ma mère".

Cum se numea asta in anii '50: intelectualism? Intimism? Imi permit cu o dezgustatoare usuratate sa ma indepartez de mase, de marile si arzatoarele probleme ale constructiei capitalismului, de slujba mea de gazetar militant si privat, care are de hranit o familie. Dar unde e Partidul Comunist, care sa ma pedepseasca pentru asta? O sa radeti, e in carti si el. Nimeni nu-mi perchezitioneaza casa, nimeni nu-mi azvarle cu mana inmanusata volumele din rafturi, nimeni nu-mi scrie in dosar detine carti subversive". Orice carte e astazi subversiva, pana si Sandra Brown poarta banderola rosie a guerrilei impotriva clipei.

Intr-o discutie televizata, era vorba despre violenta si crima, am fost pe punctul de a da ca exemplu privind absurdul posibil, arbitrarul crimei, imaginea omorului depinzand de o raza de soare din Strainul" lui Camus. M-am oprit aproape inspaimantat de ce era sa fac: are vreo treaba poporul cu Camus? Eu trebuie sa vorbesc accesibil, popular, pe intelesul tuturor, n-am voie sa frizez livrescul, sa ma fac vinovat de intelectualism.

Cele 451o Fahrenheit ale lui Bradbury au ajuns la zero. Nimeni nu arde astazi carti. Ele sunt inecate in fosforescenta valurilor de imagini, litere uriase, sunete intermitente, text. In vuietul sufocant al politicii.

Din starea aceasta de detinut politic, de prizonier inchis in puscaria politicii, nu mai sper sa ma elibereze decat batranetea: voi putea atunci sa ma retrag, cu Hector Servadac si Gordon Pym, in beciul libertatii mele absolute...


Copyright S.C. ADEVARUL S.A., Piata Presei Libere 1, Bucuresti, Romania - All rights reserved


BACK