CULTURA » Idei


« BACK

Ce ratam si cum reusim

Daniel Cristea-Enache

         Exista, dle CristeaEnache, o intrebare care va framanta si pe care nu mi-ati pus-o pe sleau, dintr-o delicatete pentru care va multumesc. Ati inceput cumva formularea ei, in cateva randuri, dar v-ati oprit undeva la sfertul ori la jumatatea drumului. Ea ar suna cam asa: «Dle Tudoran, ati ratat ori nu?» În varianta ei si mai neiertatoare, intrebarea ar putea suna chiar: «Dle Tudoran, sunteti, totusi, constient ca ati ratat?». Oricare ar fi varianta pe care ati alege-o, raspunsul meu la intrebarea dvs. este unul si acelasi. Pe cat de simplu, pe atat de trist: «Da.»" Finalul interviului aparut in Adevarul literar si artistic acum doua saptamani la socat, in primul rand, pe cel ce pusese intrebarile. La orice m-as fi asteptat, data fiind cota de imprevizibilitate a lui Dorin Tudoran, dar nu la o asemenea autoexecutie in stilul samurailor, facuta de un scriitor si un om pe care il pretuiesc la superlativ. Mai mult, acesta - chipurile - ma psihanaliza si-mi scotea din strafundurile subconstientului convingerea in asazisa lui ratare. Sunt dispus sa merg impreuna cu Dorin Tudoran la cel mai bun shrink din Washington, D.C., pentru a-mi explora adancimile insondabile. Vom plati degeaba un onorariu gras, dat fiind ca judecatile de valoare ale unui critic literar se formeaza (imi place sa cred) la un etaj superior. Simpatia, camaraderia, dragostea nu pot inmuia diagnosticul pus unui text, unei opere, asa cum sentimentele omenesti ale medicului nu pot schimba fisa de destin a pacientului. O literatura proasta egal o literatura proasta, dupa cum una buna ramane una buna. Criticul e chemat sa constate aceste raporturi, iar nu sa inverseze termenii, destructurand valorile si inaltand, din moloz, nimicul.
         Daca insa vrem cu tot dinadinsul sa vorbim despre ratare in cazul lui Dorin Tudoran, va trebui sa rasturnam perspectiva. Din mai multe puncte de vedere, mediul nostru literar-cultural si mai ales cel sociopolitic i-au ratat, cu entuziasm, pe Dorin Tudoran si pe oamenii de felul sau. Lumea noastra postrevolutionara este cea care a ratat un anumit model comportamental si o anumita structura etica, promovand in schimb si transformand in modele ale reusitei tot felul de ipochimeni, desprinsi parca dintr-un bestiar al capitalismului comunist. Fosti bisnitari, securisti, oieri si activisti se afla acum la varful ierarhiei sociale, vorbindu-ne in simple dezacorduri gramaticale si intr-un stil urduros, al cardasiei cautate si sugerate. Un premier de doctrina social-democrata, mare vanator precum Ceausescu si mare colectionar de arta precum Carol al IIlea. Un tribun foarte curajos, lingand azi unde a scuipat ieri si semnandu-si cu pseudonim jalnicele pamflete. Analisti priceputi la toate, cu rationamente seducatoare si concluzii setate dupa dorinta si bugetul comanditarului. Patrioti fumegosi, cu frumoase conturi in valuta si odrasle trimise la studii in putredul Occident, respectiv europenisti cu orizont larg, rontaind gratios, alternativ, burse staine si subventii romanesti. Acestea sunt modelele noastre. Exista, fireste, si luminoase exemple contrare, dar atat de putine (si de putini urmate), incat pot fi numite exceptii de la regula. Oameni cinstiti, dedicati muncii lor, facand performanta, nu galagie, fugind de lumina reflectoarelor si lasandu-le-o, intreaga, impostorilor. Valori reale, valori autentice in domeniul lor - si totodata intr-o acolada a umanitatii demne de acest nume. Ce ratam? Cum reusim? Iata niste intrebari care mi se par importante. În definitiv, la ce visam: sa ratam ca Tudoran, Dorin sau sa reusim ca Becali, Gigi?



« BACK