CULTURA » Idei


« BACK

Cultura si capitalism



       In capitalism, lucru neintalnit sub aceasta forma in comunism, competia acerba face presiuni numeroase si puternice asupra valorilor colective si individuale in sensul diminuarii si disparitiei acestora si inlocuirea lor cu alte “valori”.
       Lupta pentru cota de piata, pentru vanzari cat mai mari, pentru o eficenta dusa spre perfectiune, pentru un profit tot mai mare ce caracterizeaza in acest moment piata (privata desigur) este benefica la o prima vedere si isi are justificare economica. Aceatsa zbatere pentru intaietate pe piata dorita de firma se transmite si angajatiilor sai si intregii societati. Astfel majoritatea angajatiilor cauta sa sa fie cat mai eficienti, sa fie cat mai productivi si vor umbla sa isi imbunatateasca trasaturile necesare pentru aceasta umbland la fond pe de-o parte (fac cursuri, invata limbi straine) si vor umbla si la forma pe de alta parte, imagine (esti un adevarat inadaptat in ziua de azi daca nu sti sa minti) apeland la metode si tactici ce duce la o falsitate si ipocrizie sporita in intreaga societate, fiindca asta se cauta.
       Putand face orice, angajatii, companiile incearca orice, ceva cat mai diferit, cat mai socant ca sa capteze piata. Si acest lucru se intampla in toate domeniile, inclusive sau mai ales in cea care ne “modeleaza” viata zi de zi: media. Big brother nu e decat o cerinta “fireasca” a pietei, interesant e cum s-a ajuns sa fie o cerinta a pietei, cum de s-a ajuns la astfel de emisiuni si unde sa va ajunge oare? Este firesc sa avem aceste emisiuni? Cine isi permite sa mai puna limite acum cand lispa de limite te face “cool” si cand principiile sunt privite ca niste ingradiri. Valori recunoscute de secole sunt bagatelizate, minimizate si mai rau batjocorite. Cultul national (nu cel nationalist) este inlocuit cu multiculturalismul, cu globarizarea, cu cumpararea de produse care te fac “tare”, valorile familiei sunt inlocuite cu valoriile promovate de canalele mass-mediei, cele stramosesti cu cele de cartier. Oamenii angrenati in aceasta competitie apeleaza la diverse mijloace, se “cizeleaza”, se inarmeaza si la propriu si la figurat, se fac mai duri, mai rapizi, mai fara scrupule si nimeni nu are de gand sa se opreasca intr-o piedica ecologica, culturala sau morala. Si atunci ne plangem de oferta Tv-ului, de reclamele “zguduitoare” ale companiilor? De faptul ca toti si toate inceraca sa socheze? O sa zicem ca asta e lumea si cine nu se adapteaza, sa moara.
       Ce fac in aceste vremuri cei ce nu stapanesc “arta propriei vanzari”, printe ei gasesti oameni care intr-un altfel de organizare ar produce mai multa valoare umanitatii decat cel ce reusete sa aiba success la o campanie de promovat hamburgeri, haine sau arme. Nu e rau sa vinzi, sa creezi ceva si acest ceva sa fie cumparat, apreciat de cei din jur ba e chiar un lucru extraordinar, dar lucruriile create sa aiba o valoare autentica si in spatele lor sa stea o corectitudine desavarsita. Acest capitalism “americanizat” si aplicat pe o cultura cu totul diferita si aparte ca cea romana, aruncat in societatea noastra in care zac valente medievale si orinetale duce la promovarea exclusiv a imaginii, a formelor fara fond si de aici pana la clasa politica, educatia, sanatatea si economia pe care o avem nu mai lipseste nimic. Aici suntem. Valoarea suprema in timpurile noastre este una complet amorala: banul. De la care nu poti sa ceri nimica, nu poate sa faca regulile jocului respectand alte reguli, el are mijloacele lui la fel de amorale: productia, competitia, concurenta, etc. Si atunci cu ce il ajuta pe angajat (care mai e inca om) ca citeste o poezie seara cand ajunge obosit acasa? Din contra se mai sensibilizeaza naibilui si maine ajunge sa vad un om in subalternul ala care niciodata nu isi face treaba cum vreau el si cum ar trebuii… sa vada ca si partenerul are un interes curat ca si el … Daca comunismul a neglijat indiviul si l-a brutalizat, realizand o societate indobitocita, fortandu-ne sa ne aliniem la o ideologie absurda, in capitalism, aceasta actiune de limitare a libertatii umane este mult mai subtila si mai frustranta prin prisma ipocriziei sale. Democratia isi aroga meritul de a respecta libertatea individuala si nationala. Razboaiele din Kosovo, Afganistan, Irak (doar cele mai recente) a demonstrat ca cel mai potrivit slogan pentru democratie este: “fiecare e liber sa face orice atata timp cat nu deranjeaza libertatea (economica in special) celui mai puternic”. Faci ce vrei dar fi democrat si daca esti democrat atunci aprobi razboaiele daca interesul economic o cere. De la biblicul si comunismul: “cine nu este cu mine este impotriva mea” s-a ajuns la democratul: “faci ce vrei daca esti de partea mea”.
       O alta problema in democratie este lipsa posibilitatii de nuantarea a opinilor. Nu esti de acord sa bombardam o tara, atunci sigur ai optiuni comuniste, fundamentaliste -functie de apartenta conducatorului tari ce urmeaza a fi bombardata, cucerita, jefuita - sigur ceva e in neregula cu tine. Nu ma sustii? Atunci aprobi atrocitatiile comise in respectivele tari si daca cautam bine gasim ca ai si participat la atrocitati si daca nu convingem prin asta atunci aflam de la colegul tau ca in tinerete ai aruncat cu o sticla de bere de pe un deal si e evident ca esti predispus la acte de violenta si nu esti "corect politic”. Iar clasa noastra (fiindca e a noastra, noi o sustinem indiferent ce spunem si indifernet cat ne place, clasa politica ne reprezinta) politica sa fie democrata, ca sa “fie” cu cei puternici ce face? Nimic. Nimic bun nu face, dar macar de ar vorbi mai putin. Cum zicea Bregson viciul incurabil al democratiei este ca nu are nici un criteriu de selectie al valorilor. Daca emisiunea de succes big brother (chiar sunt oameni care de abea asteapta aceasta emisiune?) are dublu audienta cat o emisiune cu O. Paler si I. Sava inseamna ca este mai eficienta, mai productiva, mai “valabila mancati-as” – “care este” si atunci nu e Critsian T. Popescu un bou (oricum nu e diplomat deci nu e “politic corect”) ca se agita sa ne zica ce e mai bine sa facem, ce lider de opinie domne? da’ de Soso ai auzit? Cine-i ma Paler? Nu cred ca e mai interesant ca Andreea (formatia, cantareata, prezentatoarea, sigur o fi si vreun manechin cu numele asta) si in cele din urma cine-i Nichita? Competia intre companii este benefica, dar pana la anumite limite. Dar cine e in stare sa stabileasca si sa controleze aceaste limite? Noi, oamenii, poporul nu le punem, nu avem cum, societatea nu ne lasa, iar liderii ar trebuii sa fie nu buni lideri, ci de geniu si uitati-va la conducatorii nostri, oameni plini de altruism, gata sa moara pentru o cauza drepata, oameni care nu dorm noaptea de grijiile poporului, in actuala clasa politica vad numai Dalai Lama, Ghandi si Che Guevara.
       Ne vom privii cu ochi goi, indiferenti, ne vom trezi inebuniti ca nu stim ce sa facem cu foile din mana noastra, pe care scrie cu litere de-o schiopa “oferta” si nu vom mai sti ce sa ii spunem la omul din fata noastra imbracat cu un costum scump de la care adineauri vroiam sa smulgem un cec gras … Vom rataci pe strazi tacuti, pierduti, vom merge cu incredere la preotul de la coltul strazii care zmabind ne va informa ca ne ofera la superpret cel mai tare Dumnezeu.

       O alta forma de guvernare se va naste, ea este in om si singura care ne poate elibera.



« BACK