CULTURA » Arta


« BACK

"In oamenii tineri sta speranta mea"

Cristina Modreanu cu Victor Rebengiuc

     Sunt cativa actori in aceasta tara al caror nume este cunoscut de oricine. La fel de activ in teatru si in film, Victor Rebengiuc este unul dintre putinii alesi" care se pot mandri cu o asemenea notorietate. Dincolo de imaginea publica, actorul este un sot si un tata obisnuit, un om plin de viata, care adora sa gateasca. Asa cum in teatru nu refuza rolurile secundare, daca sunt bine scrise, in viata de toate zilele cauta normalitatea ca pe cea mai de pret binefacere. Momentul 1989 a fost unul cheie, atat pentru societatea romaneasca, cat si pentru indivizii care o alcatuiesc. Cum a tulburat acest moment viata si cariera dvs.? Am primit totul cu o stare de ultrafericire, de euforie, era o nesperata schimbare in istoria tarii noastre. Eu nu credeam ca se va intampla sau, oricum, ca voi mai prinde eu acel moment. Sigur, ma gandeam ca va muri Ceausescu si va fi o schimbare pe cale biologica, dar nu credeam ca o mai prind. Au fost atatea ocazii cand ar fi putut fi dat jos, la ultimul Congres, de exemplu, care a avut loc cu o luna inainte de evenimentele din decembrie, intrun context geopolitic foarte interesant, cand cei din jur schimbasera deja macazul". Or, la Congres sa aplaudat din nou, sa scandat ca de obicei. Nu mai speram, dar am avut acest noroc. In perioada aceea eram la Cluj, pe 21 decembrie urma sa avem premiera unui spectacol semnat de Mihai Maniutiu, Comedii, comedii de Cehov. Jucam impreuna cu Mariana in Ursul, era un spectacol coupé. Nam mai avut premiera, a fost o alta premiera. Aflasem cate ceva, desi nu aveam radio sau televizor in camera, de la doctorul care ma trata. El mia spus ca se intampla ceva, nu li sa mai dat voie sa plece in concediu. Pe urma a inceput sa se traga si am urmarit la televizor, acasa la familia Maniutiu, toata grozavia. De intors, neam intors in Bucuresti intro atmosfera foarte ciudata, eram la vagonul de dormit, treceam prin orasele tarii, iar linistea noptii era sparta de zgomote prin gari, era o liniste incarcata. Cand am ajuns, pe langa Radio se tragea, neam adapostit in casa, iar seara fiul meu, care avea vreo 14 ani, mia spus deodata: Tata, dar tu nu faci nimic?" Siatunci am plecat la televiziune, unde sa petrecut scena cu hartia igienica. Probabil ca fara aceasta intamplare nu mas fi implicat deloc, dar din acel moment totul sa schimbat. Am primit scrisori de amenintare, telefonul suna intruna, miam schimbat numarul, apoi lau aflat si pe acesta. Ani de zile am pastrat scrisorile pana cand miam dat seama ca emana o energie negativa de care naveam nevoie.

     Care era explicatia acestor reactii agresive?
     Nu se asteptau, gestul meu era o metafora ce facea aluzie la lustratie, pe care eu o credeam necesara. Le sugeram sa taca celor care sustinusera regimul pe fata, sau macar sasi faca mea culpa. Am tulburat niste ape. Pe urma siau recuperat pozitiile integral, in toate domeniile. Ciudat e ca din cauza acestor injuraturi, a atmosferei de tensiune ajunsesem sa ma simt eu vinovat, de parca eu ar fi trebuit sa fiu pedepsit pentru ce se intamplase rau pana atunci. Traiam un sentiment de culpabilizare ciudata. Norocul meu a fost ca tinerii miau propus sa fiu rector _ pe mine mau manipulat tinerii intotdeauna. A fost o mare bucurie pentru mine, mereu mam simtit foarte bine printre tineri, iar de perioada rectoratului imi amintesc cu drag, chiar am luptat sa fac ceva acolo si am avut si rezultate. Institutul era intrun hal fara de hal, convingerea mea este ca Ceausescu urmarea desfiintarea invatamantului artistic, nu brutal, ci incetincet, prin dezagregare. Redusese drastic cifra de scolarizare, mutase cursurile la seral, studentii nu intrau in scoala fara adeverinta de productie. Tot invatamantul artistic era sub sabia lui Damocles. Ideea lor era ca nui nevoie de artisti, clasa muncitoare produce si opere. Taranul cand vine de la camp se apuca si scrie poezie, muncitorul cand vine de la strung se spala si incepe sa joace teatru, soferul lasa masina in garaj si incepe sa compuna o simfonie, eventual simfonia motorului". Asta era adevarata arta, nu ce faceam noi acolo...

     Cand ati inceput sa simtiti aceasta libertate castigata si pe scena?
     Eu am fost intotdeauna un om liber, nam avut nici un fel de probleme, le si spuneam ce gandesc celor care veneau la comisiile de cenzura. Ei nu aveau obiectii estetice, dar vroiau sa modifice tipologiile. In legatura cu taranii, de exemplu, ba li se parea ca sunt prea destepti, ba ca nu sunt reprezentativi. Asa ca le ziceam, dom'le hotarativa, cum ii vreti pe taranii astia ca sa stim cum ii facem!". Glumeam si le spuneam ca unele spectacole, dupa cate vizionari fusesera, le puteau juca chiar ei. Eu nu mam simtit constrans, spuneam ce gandeam.

     La 14 ani de la schimbarile din '89, cat de departe e societatea romaneasca de ceea ce sperati ca va fi?
     Cu totul si cu totul altfel decat imi inchipuiam eu, foarte aproape de cum arata inainte de acel moment. Clasa politica e aproape aceeasi, un pic intinerita, dar cu elemente" care vin pe urmele celor vechi, nu au alta mentalitate. Se intrebuinteaza aceleasi mijloace politice": ducerea de nas, smecheria, inducerea in eroare, angajamente formale, s.a. Ce sa schimbat este ca fostul Partid Comunist, un partid al saracilor prin definitie, schimbat in partid al democratiei sociale, care tot al saracilor ar trebui sa fie, este condus de cei mai bogati oameni din Romania, sfidator de bogati, care siau castigat bogatia in acesti 14 ani. Mie imposibil sa inteleg asa ceva. Eu, dupa 50 de ani de munca, traiesc din ce castig, iar ce castig imi ajunge doar ca sa traiesc. Nu pot sami fac case, vile, masini, sa capat brusc mosteniri de la matusi, bunici etc., cum declara proprietarii acestor noi aparitii in peisajul nostru... intravilan. Ma rog, sa zicem ca noi, in teatru, avem salarii mici, dar nici daca ar fi duble tot nas ajunge sa fac in 14 ani ceau facut acesti oameni, care, chipurile, vor egalitate, dreptate si solidaritate sociala. Nu sa schimbat nimic. Sa vopsit poate gardul, dar leopardul a ramas inauntru.
Sunteti unul dintre putinii din generatia dvs. care mizeaza pe tineri, care sunt generosi cu acestia. Ce sperante de schimbare sunt pentru ei?
Da, eu vad o speranta concretizata in oamenii tineri care nau mai facut politica pana acum si care sunt contrariati de ceea ce se intampla in Romania. Acesti tineri vor sa vada in Romania o stare de normalitate, vor sa traiasca aici asa cum se traieste in lumea civilizata, in secolul XXI. Iar eu sunt alaturi de ei, fiindca si eu vreau sa traiesc intro Romanie normala. Vor sa introduca moralitatea in politica si sa schimbe ceva. Nu vor sa se pricopseasca, au deja o situatie buna, obtinuta prin munca lor, sunt platitori de impozite, si gasesc ca asa este normal. Ca sunt mari, nejustificate, asta se poate schimba, corecta, dar pana una alta trebuie platite. In astfel de oameni sta speranta mea, nu in cei care nu sunt decat niste clone ale sefilor lor.

     Reiese din cartea dedicata dvs., Dea dreptul Victor Rebengiuc, care a aparut recent, ca tinerii va iubesc, fostii studenti, actorii de azi adora sa lucreze cu dvs., tin minte fiecare incurajare care a venit din partea lui Victor Rebengiuc. La randul dvs., ati declarat ca invatati de la colegii mai tineri.
     Da, oamenii tineri au multa spontaneitate si mai ales o consonanta cu realitatea care e importanta. Ei sunt foarte integrati intro realitate pe care eu am depasito, vremea mea a trecut, cum zice Astrov, dar ei traiesc din plin aceste momente, si asta pot lua si eu de la ei. Firescul lor, atasamentul fata de nou pe mine ma atrag. Eu am niste tabuuuri deja, dar incerc sa le schimb daca gasesc motive, iar motivele imi vin, de obicei de la cei tineri. De multe ori schimbul este reciproc, eu ma uit cu placere la ei, imi place sai urmaresc pe scena. Ei, la randul lor, au invatat de la mine, asa cum am invatat si eu de la altii. Fiindca nu se poate sa vorbesti cu un actor si sa nul intrebi despre relatia sa cu regizorii, vreau sa va intreb nu despre regizorii mari cu care ati lucrat, ci despre cei mici", fiindca e inevitabil sa dai si peste ei dea lungul unei cariere cum este a dvs. Cum vati impacat cu acest gen de artisti", dvs. care detectati impostura de la distanta? Eu am avut norocul sa lucrez cu aproape toti marii regizori ai teatrului romanesc _ cu Vlad Mugur, in scoala si in primii ani de teatru, apoi cu Ciulei, Pintilie, Penciulescu, Maniutiu si toti ceilalti. Dar am avut parte si de regizori care mau facut sa ma urc pe pereti de nervi. Tin minte o regizoare pe care am intrebato la un moment dat la repetitii eu ce fac aici, acum?", iar ea mia raspuns: Acuma tu mergi acolo, asa, pe tragismul ala al tau!" Care tragism, am zis eu? Unde e tragismul ala al meu sal reperez si eu! Cum sa nu te enervezi cand primesti asemenea indicatii"? Si in film am avut parte de asemenea regizori, de oameni care nu stiu sa lucreze cu actorul si care te lasa complet singur in fata unor necunoscute de toate felurile. Daca e si un text prost, cum se intampla de obicei la film, roluri schematice, pline de neadevaruri, atunci chiar nu mai stii ce sa faci. Ai nevoie de cineva care sa te indrume, sati spuna incotro sa o iei. Am suferit mult din cauza asta, asa ca am inceput sa mai aleg in ultimul timp. Regizorii prosti sunt motive de boala pentru actori.

     Apropo de film, am mai auzit actori planganduse de schematismul scenariilor si al personajelor din filmele de dinainte de 1989. Cum explicati, totusi, succesul inregistrat de aceste pelicule reluate de televiziunile de la noi in ultimii ani?
     Dupa '90 eu nu am mai avut aceasta problema. Am avut si inainte destul noroc, fiindca am jucat in multe dramatizari, care nici nu se comparau cu scenariile originale", tratand subiecte din realitatea socialista". Dar am avut si replici de genul crezi ca prietenia noastra poate fi pusa sub semnul intrebarii?"... E un lucru de mirare pentru mine acest asazis succes, fiindca tin minte ca la premiera multe din aceste filme au rulat cu salile goale. Ma rog, acum, dupa intoxicarea aceasta cu filme americane de actiune _ cu droaia asta de batai, gloante si altele _ acest gen de filme elementare, sa le spunem asa, a prins din nou. Oamenii iau redescoperit pe actori la o varsta placuta", iar asta este prima explicatie, cred.

     E inca pe ecrane cel mai recent film pe care lati facut sub directia lui Lucian Pintilie, Niki Ardelean, colonel in rezerva. Am inteles ca nu e tocmai comod sa lucrezi cu Pintilie, iar dvs. sunteti un colaborator constant. Cum reusiti?
     Pintilie te pune la munca. Daca tinem cont ca la noi, in ultimul timp, artistii trag spre nemunca, incurajati de sindicate, reiese ca efortul pe care til cere el este foarte greu de suportat. Eu insa nu ma sperii de munca si mai ales de cea alaturi de Pintilie. Este o munca binefacatoare, de aceea eu sunt mereu in standby", abia astept sa lucrez din nou cu el. El stie sa scoata mereu din mine altceva, sa ma duca pe un drum pe care nam mai fost, iar asta e extraordinar. Se poate vedea _ in filmele in care am jucat in regia lui Pintilie personajele mele sunt total diferite. La acest ultim film, de exemplu, eu aveam o imagine, citind scenariul, despre cum ar trebui sa fie acest personaj, dar el a venit si a dat la o parte complet aceasta imagine, pentru a crea o alta. Mam lasat dus de el, fiindca eu, in afara cazurilor in care indicatiile sunt complet stupide, sunt un material foarte maleabil, usor de modelat.
Asta e cu Pintilie, nu te lasa pana nu faci exact ce vrea el, trage o suta de duble daca e cazul, pana iese cum vrea el. Nu stiu daca voi mai face alt film impreuna cu el, dar sunt fericit ca lam facut pe acesta. Chiar daca va fi ultimul, as putea spune ca Niki Ardelean e rolul meu de adio de la cinematografie. Nu miar parea rau, fiindca joc intrun film extraodinar, in care toti colegii mei se pot lauda cu mari creatii actoricesti. Singurul lucru de care imi pare rau este acela ca am ratat colaborarea cu el la mari spectacole de teatru, alergand spre zari care mi se pareau mai imbietoare. Am pierdut mult nelucrand cu el, as fi avut mari satisfactii sa fiu interzis de Ceausescu cu Prostii sub clar de luna sau Revizorul, spectacole din care am plecat. Chiar daca eu am facut, la un moment dat, magariile astea, mam bucurat pentru ca neam putut reconcilia si colabora impreuna in film



« BACK