CULTURA » Arta


BACK

Nu cred in filmele care nu presupun o investigare atenta a propriei constiinte

Interviu cu Cristi Puiu de Cristina Modreanu

A studiat in Elvetia, initial arte plastice, fiindca iubeste pictura. A terminat apoi Scoala superioara de arte vizuale din Geneva. A debutat in lung metraj in Romania, cu Marfa si banii, film premiat la festivaluri internationale. A scris (impreuna cu Razvan Radulescu) scenariul filmului semnat de Lucian Pintilie, Niki Ardelean, colonel in rezerva, si recent a devenit primul roman care a castigat un Urs de aur la Berlinala pentru scurt metrajul Un cartus de Kent si un pachet de cafea. Dar toate acestea spun destul de putin despre cine este Cristi Puiu.

    -Daca ar fi sa rememorezi zilele petrecute anul acesta la Berlin, in timpul festivalului, ce tiar veni imediat in minte?
-Mie nu prea imi plac plecarile, deasta din aproape 30 de festivaluri la care a fost filmul meu, Marfa si banii, eu am fost doar la vreo cinci. Dar de data asta am luato ca pe o vacanta, aveam nevoie. Nu sunt nici foarte sociabil, de vorbit, de fapt, de comunicat, am vorbit doar cu cativa concurenti, un argentinian si o regizoare olandeza, care venise impreuna cu operatoarea ei. In dimineata premierii am nimerit la masa cu acesti oameni si, la un moment dat, a trecut pe langa noi o chelnerita draguta, blonda, cu o fusta mini, care ducea pe o tava un pahar alb, gol, pe care la scapat exact in dreptul nostru. Sa facut tandari! Am zis atunci ca asta inseamna noroc, dar nam crezut ca va fi chiar asa. Cert e ca noi, cei de la masa, am luat premiile: argentinianul premiul special al juriului, cele doua olandeze Ursul de argint, iar eu pe cel de aur. Cum sa nu fii superstitios?
-Am vazut doar cateva filme, dar stiu ca selectionerii unor festivaluri atat de importante sunt foarte rigurosi de obicei. In competitie au intrat 17 filme din aproape opt sute trimise. Eu am luat acest film ca pe un exercitiu, nu e nici o modestie in asta. Oricum, si daca e vorba de un exercitiu trebuie sa participi la el cu toate motoarele. Chiar daca si in filmul meu sunt lucruri care numi plac. Pana la urma, suntem imperfecti si la fel sunt si lucrurile pe care le facem. Pentru mine selectia a fost foarte importanta, dar si premiul ma bucurat enorm, bineinteles. Cred ca e un lucru bun si pentru cinematografia romana, pe de alta parte.

   -Esti dintre cei care au avut succes cu primele filme facute, ai fost la festivaluri, ai luat premii. Ca si alti colegi din generatia ta. Toate acestea dau senzatia ca cinematografia romana e intro efervescenta, dar cum stau de fapt lucrurile?
-Nu prea stau asa lucrurile. Diferenta dintre noi, generatia asa numita tanara" (eu mai am putin si fac 37 de ani, nu sunt chiar asa de tanar) si regizorii consacrati deja este ca pe noi chiar ne intereseaza sa facem film.

   -Dar si ei se bat foarte tare sa faca film. Ii intereseaza sa faca bani mai degraba decat film?
-Da, mai degraba. Aici e vorba de un lucru important, care nu se intelege la noi. Filmele astea se fac pe bani publici, trebuie facute cu simtul raspunderii. Nu vreau sa vorbesc in numele altora, dar pe mine povestea asta cu banii publici ma responsabilizeaza foarte tare. Pentru ca suntem o tara saraca, oamenii nau ce manca, au de platit impozite, se straduiesc sa fie corecti, iar o parte din banii astia ajung in cinematografie, o parte la cei care fac filmele. Or, trebuie ca oamenii astia sa fie iresponsabili sau complet lipsiti de talent, daca fac mizeriile astea de filme. Sigur, daca esti din mediul asta artistic, ai tot felul de modele de oameni care sunt consumati de arta lor, si pentru care partea financiara nu este importanta. Si eu functionam dupa modelul asta, pana cand unul dintre profesorii mei elvetieni a facut un adevarat scandal la un examen. Cativa dintre colegii mei facusera un film impreuna, care na iesit bine. Profesorul nostru a facut o criza de nervi si imi aduc aminte si acum de cuvintele pe care lea spus si care pe mine mau trezit brusc: Va bateti joc de banii contribuabililor! Asta e inadmisibil". In prima clipa miam zis, stai putin, ca noi suntem artisti", dar pe urma miam dat seama ca banii aceia vin de undeva, totusi. Mi se pare esential sa raspunzi cu un produs de calitate, indiferent daca e vorba de un film comercial sau un film de autor. Trebuie sa existe un beneficiu: daca e film comercial sa existe incasari, iar daca e un film de autor sa iasa la festivaluri, sa fie apreciat, sa castige un capital de imagine. Ne bucuram cu totii cand castiga gimnastele medalii sau fotbalistii meciuri, asta iti injecteaza tie, ca roman, un minim de energie, pentru un timp macar. Ar trebui sa fie la fel in film. Sa ne ajute sa nu ne mai simtim, noi, romanii, neglijati sau la marginea lumii, provinciali.

   -Ai calatorit mult gratie filmului, ai studiat in afara tarii. Ai fost tentat sa pleci definitiv din Romania?
-M-am gandit o data in 1990. Abia terminasem armata cand un prieten foarte bun, Matei Serban Sandu, care ma ajutat sa trec peste dezamagirea de a fi cazut la examenul de treapta de la Liceul Tonitza si sami revin, apoi sa ma intorc la pictura, mia propus sa fac parte dintrun grup de 6 artisti romani care urma sa expuna la Lausanne. Atunci am vrut sa raman dintrun motiv foarte precis: era imediat dupa mineriada. Miam zis ca nu mai pot suporta, toate conditiile erau indeplinite pentru a ramane acolo, dar nam putut si mam intors. Iar deatunci nu mam mai gandit la plecare. Trebuie sa cantaresti bine. Practicarea acestui tip de cinema, realist, daca e sai punem o eticheta, te obliga sa cunosti foarte bine limba in care spui povestile, iar eu numai romana o stiu foarte bine. In plus, trebuie sa cunosti perfect societatea despre care vorbesti. In alta tara as putea spune, la limita, povestea unui emigrant, care miar fi foarte familiara. Dar miam dorit foarte mult sa ma intorc in tara si sa fac filme despre lumea in care traiesc. Asta imi doresc in continuare. Sper sa conteze si acest premiu, desi probabil ca mai mult in afara va insemna ceva decat aici. Deocamdata, cei de la CNC au fost foarte incantati, e si normal, mai ales ca e vorba de un scurt metraj, care se distribuie foarte greu. Nu poti chema oamenii sa vina la cinematograf si sa plateasca bilet pentru un film de 13 minute. Cel mult poti sal combini, sal prezinti inaintea unui lungmetraj. Acum, CNCul a gasit o formula de prezentare in calup a scurt metrajelor realizate recent, la Cinema Union, o sa inceapa in martie acest gen de proiectii. Nu stiu cati oameni vor veni sa vada film de scurt metraj, dar pana la urma e vorba si de educatie, iar asta se face in timp. Noi stam prost in atatea domenii, incat e absurd sa pretindem sa stam mai bine in cinematografie.

   -Lucrezi din nou in "cuplu" cu Razvan Radulescu. Ce pregatiti?
-Lucram la sase scenarii de lung metraj. Asa cum scurt metrajul acesta este o replica la Jarmusch, noi vrem sa facem o replica la Sase povesti morale de Rohmer. Ce scriem noi se cheama Sase povesti de la marginea Bucurestiului, si sunt tot un fel de povesti morale. Inca lucram, le modelam, sar putea sa fie doua tripticuri pana la urma. Oricum, e un proiect megaloman, mai ales in conditiile de azi de la noi, dar ar fi grozav sa iasa. Am dat deja proiectul unui producator israelian, Marek Rozenbaum, asa ca incercam sa nu ne limitam la bani romanesti. Desi leam gandit la limita de jos, sunt lowbudget". Numai ca incetincet exigentele cresc, iar suportul este foarte important, nu cum se spune de obicei. Mai auzi cate un profesor la arte plastice ca zice un artist adevarat deseneaza si pe hartie igienica". Suportul e foarte important, face parte din opera. La fel si la film, poti gasi mijloace mai ieftine, dar nu e bine, fiindca suportul respectiv nu raspunde povestii. Neam gandit initial sa filmam pe suport video, dar pana la urma neam razgandit si am decis sal facem pe pelicula de16 milimetri. Altfel lam condamna si ar fi pacat.

   -Apropo de condamnat, stiu ca ai avut si dezamagiri in ultimul timp. Cum poate un scenarist care e si regizor sa se impace cu ideea ca altcineva pune in practica gandul lui, ideea lui? Mai exact, poate?
-E destul de greu, dar o data ce ai acceptat formula e obligatoriu sa accepti consecintele. Ceea ce sa si intamplat, am acceptat consecintele, chiar daca am facuto cu durere. La televiziune am trimis o scrisoare in care ceream sa fim scosi de pe generic, fiindca am cerut sa vedem filmul rezultat si nam reusit. In contractul semnat de noi se prevedea ca nu are nimeni voie sa modifice scenariul fara acordul autorilor, or noi stiam ca a fost modificat. Filmul putea sa fie foarte bun, dar chiar daca era asa, nu mai era scenariul nostru, deci nu era OK sal semnam. Interventia pe scenariu presupune interventia asupra dramaturgiei, nu e vorba de dialoguri, e normal ca acestea sa fie modificate, fiindca in functie de actor, unele replici suna mai bine sau mai rau. Acolo erau modificari de dramaturgie. Deasta am spus la un moment dat, ca in ciuda lucrurilor foarte frumoase din viata mea, a succesului de pana acum, am si doua deceptii, iar acestea se numesc Stere Gulea si Lucian Pintilie. De aici lucrurile au luato razna. Deceptiile insa ii privesc pe oameni, nu pe regizori. Eu am fost deceptionat de oameni, pe regizori ii respect in continuare, am acasa filmele lor, pe care le iubesc. Domnii Stere Gulea si Lucian Pintilie stiu foarte bine la ce ma refer cand spun asta.

   -Au iesit de curand o serie de filme semnate de regizori deja consacrati, lansate in Gala filmului romanesc. Cum arata, cu aceasta contributie, peisajul cinematografic romanesc in acest moment?
-Eu am mai spus asta, dar nu strica sa repet. Am crezut ca dupa caderea lui Ceausescu se va petrece in Romania un fel de renastere _ e un cuvant pretentios, fiindca presupune si o nastere. Eu cred ca suntem inca la ABC in materie de film, dar ma asteptam sa apara o miscare radicala, de anvergura neorealismului itaian. Sa terminat cenzura, putem spune lucrurilor pe nume, putem incepe un atac frontal asupra realitatii lumii in care traim. Ce sa intamplat, in fond, este ca au aparut o serie de filme, marturii ale frustrarilor stranse in epoca Ceausescu, cele mai multe lipsite de consistenta. Cred ca suferim de o boala foarte grava _ a spus Tutea la un moment dat ca romanii au multe calitati, dar le lipseste indrazneala, curajul _ cu efecte si in domeniul filmului. Nu avem curaj sa spunem lucrurilor pe nume. Deasta regizorii se refugiaza in zona foarte frumos denumita de critici metafora", o zona nebuloasa in fond, marcata si definita de minciuna. Neorealismul italian a fost o miscare de mare anvergura, motivata de ideea, de nevoia de a spune adevarul, asa cum se vede el de la geamul fiecaruia. Asta nu se intampla la noi, aici e necazul. Se livreaza produse contrafacute, intrun anume fel necinstite. Pentru mine, modelul artistului este cel al copilului care striga ca imparatul e gol. Asta cred ca e menirea si functia lui sociala, terapeutica, de igienizare. Cred ca e gresit sa pleci la drum cand faci un film cu singurul interes de ati ingriji imaginea publica, cum se intampla la noi. Nu cred in filmele care nu presupun o investigare atenta a propriei constiinte, fara asta apar doar simulacre menite sa machieze imaginea autorilor lor. Cred in filmele de autor, fara sa le neg pe cele comerciale, care sunt si ele utile, nu poti lipsi publicul de asa ceva. Se poate face o paralela cu industria farmaceutica. Cand se cauta leacul unor boli, formule de antibiotice, cercetatorii muncesc ani de zile, iar in munca lor se baga multi bani. Pentru ca noi sa ajungem sa cumparam medicamentul de care avem nevoie, a fost nevoie sa se treaca prin multe etape de incercare _ acesta e filmul de autor, fara de care nar exista nici cele comerciale. Toate experimentele facute de un cineast, sunt preluate apoi, ajustate, edulcorate, iar rezultatul e filmul comercial, la care toata lumea are acces. Un tanar spectator care intra azi in sala de cinema si vede un film politist, in care suspansul functioneaza impecabil, dupa toate regulile artei lui Hitchcook, poate spune apoi, cand vede un film de Hitchcok, ca nui place, fara sa stie ca de acolo a plecat totul. Eu nu le pot cere spectatorilor sa vina la film cu lectiile facute, dar cred ca sunt in drept sa le cer responsabililor cinematografiei romanesti sa aprecieze in mod real munca unui cineast care experimenteaza si incearca sa inoveze. Iar colegilor mei sa nu considere ca spun toate astea dintrun moft. Pentru mine sunt lucruri importante.



BACK