CULTURA » Arta


« BACK

A doua moarte a lui Marin Preda

De Cristian Tudor Popescu

O tristete imensă, dizolvantă, m-a înecat după ce am iesit din întunericul sălii Studio în ploaia de afară. Asistasem la mutilarea publică a unui om, fără să pot misca un deget. Imaginea finală îmi stăruia în spatele ochilor : aidoma unui Christos al Intifadei, Belfastului sau Bosniei-Hertegovina, cu inima si plămânii smulsi atârnându-i pe pântec, cu testiculele întinse până la genunchi si capul micsorat, vopsit, mumificat, ca de păpusă, omul acela zăcea la picioarele schingiuitorilor săi. Marin Preda fusese ucis a doua oară. Privindu-i pe Rebengiuc, Iordache sau Dorel Visan, uriasi ai scenei si ecranului, cum îsi primesc bumăstile cu argintii (milioanele lui Cârciog), nu putusem să-mi spun decât : Iartă-i, Doamne, că nu stiu ce-au jucat..... N-am să vorbesc despre tezismul grosier si aridizant, despre obscenitatea prin gratuitate a scenelor .tari. (deja .celebra. scenă a contactului homosexual dintre Albulescu . un secretar de stat cu adevărat activ . si Iordache este inexistentă în roman), despre prelevarea de bucăti epice si lipirea lor cu scuipat, la fel de reusită estetic ca altoirea unui brat pe un genunchi, despre dezosarea sI tratarea chimică a unor relatii si episoade (ce-a rămas, Dumnezeule, din homericele pagini ale echipei de deratizare, dominate de fabulosul Vintilă, din fremătătoarea si chinuita . mă durea capul când citeam ! . dragoste a lui Petrini si Matilda ?!). O vor face criticii, dac-o mai fi rămas vreunul vertebrat. Vreau doar să atrag atentia asupra unui singur lucru : alungarea gândului. Nu e nevoie pentru asta decât de exemplul a două scene. Mai întâi, prezentarea cosorului lui Moceanu. Prostia .instructorului., în clipele în care rosteste .partea fier-oasă si lemn-oasă., este maximal ă, supraumană, metafizică. Un intelectual care vede un asemenea miracol de prostie pură si rară (mediocritatea isteată e cu mult mai frecventă) nu poate să-l privească decât .holbat., cuvânt cheie în pasajul lui Preda. În nici un caz să râdă, asa cum îl pune regizorul pe Iordache să facă, dovedind că nu stie, sau nu vrea, să citească. Apoi, iată cum arată la Preda momentul uciderii gardianului de către Petrini : .«... Nu mă dezamăgi, spune-mi ceva care să mă facă să-mi pară rău că te omor !» si el îmi spuse gâfâind, gata să mă dezarmeze, cu un glas de o halucinantă omenie : «Dom.sef, iartă-mă, n-am vrut să-ti fac nimic...» «Ei, da, te cred», îi soptii si eu înfiorat, «o să am remuscări», si îl aruncai cu o violentă si un instinct sigur în dreapta mea, unde stiam că se rostogolesc bolovanii de plumb..... Pe ecran, Dorel Visan rămâne agătat de un parapet, ca în filmele de suspans proaste, în timp ce Iordache îl maimutăreste deasupra. Ultimele cuvinte ale tortionarului sunt .Du-te-n p...mă-tii !., conforme cu conditia care se poartă, de fiară comunistă neîmblânzită si neaosă. Există cărti a căror ecranizare ar trebui interzisă. Secată de apele gândului marinpredian, .Cel mai iubit dintre pământeni. nu mai e decât o caricatură consternantă, bine jucată (dar ce folos !),o desartă demonstratie în genul .tipic în situatii tipice. (ce ziceti, d-le .consilier literar. Ion Cristoiu ?), acolo unde gumesteanul crease adevărul unor vieti tâsnind năvalnic din pagini, dincolo de .scriitura bună sau proastă, dincolo de literatură însăsi, cum numai Sábato mi se pare că mai izbuteste.



« BACK